Home / ACTUALITATE / Marea Britanie și SUA acuză Rusia pentru otrăvirea spionului din UK

Marea Britanie și SUA acuză Rusia pentru otrăvirea spionului din UK

Theresa May a dat Moscovei termen până marţi seara pentru a oferi explicaţii Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

Theresa May a anunţat de asemenea că ambasadorul rus la Londra a fost convocat pentru a i se cere explicaţii dacă otrăvirea fostului spion şi a fiicei acestuia a fost ‘o acţiune directă a statului rus’.

Nu există niciodată justificare pentru acest tip de atac – tentativa de asasinare a unui cetăţean particular, pe teritoriul unei naţiuni suverane – şi suntem indignaţi că Rusia pare să fi reluat astfel de comportamente”, a declarat şeful diplomaţiei Statelor Unite, citat de DPA. El a declarat că a discutat luni cu omologul său britanic, Boris Johnson, şi că americanii sunt solidari cu aliaţii lor din Regatul Unit. „Suntem de acord că responsabilii – atât cei care au comis infracţiunea cât şi cei care au comandat-o – trebuie să sufere consecinţele grave corespunzătoare„, a adăugat Rex Tillerson.

Serghei Skripal (66 de ani) – un fost colonel din serviciile secrete ruse care a fost întemniţat în 2006, în Rusia, pentru acuzaţii de spionaj în favoarea Marii Britanii – şi fiica sa Iulia (33 de ani) au fost găsiţi, la 4 martie, în stare de inconştienţă pe o bancă din apropierea unui centru comercial din oraşul Salisbury, în sudul Angliei. De atunci, ei se află spitalizaţi în stare foarte gravă.

SEMNEAZĂ ȘI TU PETIȚIA DE DIZOLVARE A PSD https://petitieonline.net/petitie/29746158 

Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate.

About expresmedia.ro

Check Also

BNR anunță OFICIAL că datoria externă a României a CRESCUT la 103,526 de MILIARDE de euro

Datoria externa totala a Romaniei a crescut cu 4,109 miliarde euro in primele 5 luni, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: