Home / ACTUALITATE / De ce a cerut DNA sesizarea CCR în procesul lui Dragnea? Tot mai multe semne de întrebare

De ce a cerut DNA sesizarea CCR în procesul lui Dragnea? Tot mai multe semne de întrebare

Tot mai multe surse din Justiţie şi-au exprimat, pentru G4media.ro, surprinderea faţă de cererile DNA de sesizare a CCR care au determinat instanţa să amâne procesul lui Dragnea pentru 20 mai, adică după verdictul CCR de vineri, 19 aprilie, privind completurile specializate pe corupţie şi care ar putea conduce la anularea sentinţei de condamnare la 3 ani şi jumătate de închisoare pentru liderul PSD şi la rejudecarea întregului proces.

Surse care au dorit să îşi păstreze anonimatul au declarat pentru G4media.ro: „E ciudat că DNA a invocat neconstituţionalitatea textului pe completurile specializate”, a arătat un magistrat.

”Nu am înţeles demersul DNA. Nu înţeleg care e finalitatea lor. Dacă CCR se pronunţă vineri, nu mai au nicio relevanţă. Cred că nici inculpaţii nu s-au aşteptat la un asemenea ajutor. Dacă DNA avea de gând să invoce acele excepţii de neconstituţionalitate, putea să le depună în scris cu câteva zile înainte pentru a nu se amâna”, a declarat un alt magistrat pentru G4media.ro.

Cum se apără DNA. Surse din interiorul Parchetului anticorupţie atrag atenţia că procurorul de şedinţă a cerut Instanţei supreme să sesizeze CCR cu privire la neconstituţionalitatea unor texte de lege şi a solicitat un termen de 30 de minute.

”Sunt câteva pagini. Completul putea da termen şi o oră sau o zi. Nu era nevoie de 35 de zile”, au declarat surse DNA pentru G4media.ro.

La finalul procesului de azi, preşedinta completului de 5 judecători, Alexandra Rus, a afirmat că amână procesul până pe 20 mai, astfel încât avocaţii să aibă timp să consulte şi să studieze excepţiile ridicate de DNA. „Pentru garantarea dreptului la apărare”, a subliniat judecătoarea.

Un fapt. Dincolo de toate aceste acuzaţii şi apărări, rămâne un fapt. Deşi ministrul Justiţiei a respins până acum toate candidaturile din interiorul DNA la şefia instituţiei sau a unor secţii, astăzi, Tudorel Toader a propus-o fix la şefia procurorilor de şedinţă (secţia judiciară penală din DNA) pe procuroarea Mădălina Scarlat, adjuncta interimară a şefului DNA.

Pe 8 aprilie, Mădălina Scarlat a fost delegată pentru 6 luni adjunct al şefului DNA de către Secţia pentru procurori a CSM, după ce Marius Iacob şi-a dat demisia din această poziţie, fiind sancţionat disciplinar cu avertisment de Înalta Curte. Mădălina Scarlat este o procuroare veche din DNA, însă nu foarte cunoscută publicului, nefiind procuror de anchetă, ci de şedinţă.

Care credeți că este cea mai potrivită întrebare pentru referendumul de pe 26 mai?

View Results

Loading ... Loading ...

Urmărește-ne și pe TWITTER!

About expresmedia.ro

Check Also

Elevi inventați la o școală din Dolj pentru a fi păstrate posturile de director și secretar

La Școala „Damian” din comuna Sadova, județul Dolj, este o anchetă după ce 24 de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Expres Media will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.
%d blogeri au apreciat: