Home / ACTUALITATE / China a furat schema de vaccinare pentru coronavirus a cercetătorilor români

China a furat schema de vaccinare pentru coronavirus a cercetătorilor români

Profesorul Virgil Păunescu spune că, după ce a fost rugat de Ambasada Chinei, pe 4 februarie, să colaboreze la punerea în practică a vaccinului propus de echipa sa, pe 3 martie, cercetătorii chinezi au publicat un articol identic cu studiile românilor, scrie Newsweek.ro.

Newsweek.ro relata pe 19 februarie, că echipa de la Institutul Oncogen din Timișoara, condusă de profesorul Virgil Păunescu, propune Chinei o schemă de vaccinare pentru coronavirus.

Totul este bazat pe o cercetare a românilor, Institutul Oncogen având o bogată exepriență în domeniul oncologic.

Echipa din Timișoara a găsit similitudini între imunoterapia pentru tratarea cancerului și obținerea vaccinurilor pentru bolile infecțioase, așa că a publicat mai multe studii în mediile de specialitate.

După ce au fost contactați de Ambasada Chinei, care le-a cerut ajutorul, românii au avut surpriza să constate că niște cercetători chinezi au publicat un articol identic, fără să-i citeze.

„Pe data de 8 februarie am publicat, împreună cu echipa de la OncoGen, un articol care descrie tehnologia de producerea a unui vaccin împotriva Covid-19: www.preprints.org/manuscript/202002.0102/v1

Tehnologia fusese postată pe site-ul oncogen.ro cu circa 2 săptămâni înainte.

Astăzi am aflat că pe data de 3 martie, niște cercetători chinezi au publicat un articol aproape identic cu al nostru: https://www.biorxiv.org/content/10.1101/2020.03.03.962332v1

Ceea ce nu v-am spus este că în data de 4 februarie am fost contactați de Ambasada Chinei în România cu rugămintea de a colabora cu cercetătorii chinezi la punerea în practică a acestei tehnologii.

Noi am fost de acord și avem corespondență pentru a dovedi acest lucru. Dar nu am fost de acord ca ei să își însușească rezultatele muncii noastre și apoi să mai și adauge «All Rights Reserved».

Așa că în timp ce presa românească relata despre ce făceam noi, cercetătorii chinezi se inspirau la greu. Oricum noi mergem înainte cu punerea în practică a tehnologiei noastre.

Deși autoritățile române au văzut nenumărate referințe la acest vaccin, nimeni nu s-a oferit să ne întindă o mână de ajutor”, a declarat profesorul Virgil Păunescu, directorul Insitutului Oncogen din Timișoara.

Click AICI! Peste 13.000 de persoane te așteaptă să te alături grupului de Facebook ”România EUROPEANĂ” pentru a dezbate cele mai interesante subiecte.

Dacă vrei să dormi liniștit, trezește-te! Și nu uita că un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

About expresmedia.ro

Check Also

Ministrul Sănătății: Am cerut închiderea Sucevei pentru că 1.000 de persoane umblă libere prin oraș

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut declarații despre criza din Suceava după ce situația a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: