Home / ACTUALITATE / CCR a amânat decizia care-l privește pe Dragnea până pe 20 mai, ziua când liderul PSD are proces

CCR a amânat decizia care-l privește pe Dragnea până pe 20 mai, ziua când liderul PSD are proces

Curtea Constituțională a amânat din nou vineri, pentru a treia oară, pronunțarea unei decizii pe completurile specializate de la Înalta Curte de Casație și Justiție până pe 20 mai, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul CCR.

Potrivit acestora, documentația aferentă speței este incompletă, iar judecătorii au solicitat studii comparative despre la situația din alte state referitoare la completurile specializate de la Curțile Supreme.

Tot pe 20 mai Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit un nou termen în procesul în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare și care are directă legătură cu speța de la CCR, deoarece o decizie favorabilă ar putea duce la reluarea de la zero a dosarului liderului PSD. ÎCCJ a amânat la începutul acestei săptămâni procesul lui Dragnea după ce DNA a ridicat două excepții de neconstituționalitate care privesc, pe de o parte tocmai obligativitatea sau nu a Înaltei Curți de a înființa completuri specializate, și, pe de altă parte, modul în care se calculează termenele de prescripție.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis joi Curții Constituționale, într-o analiză privind completurile specializate de la instanțele din România, că o lege prevede, fără nicio distincție, înființarea de astfel de completuri, în vreme ce un alt act normativ lasă la latitudinea Înaltei Curți de Casație și Justiție dacă înființează sau nu completuri specializate. De asemenea, CSM a explicat că din 14 Curți de Apel care au transmis date către Consiliu, 13 au înființat completuri specializate. La fel, 27 de Tribunale din 34 au înființat astfel de completuri.

Care credeți că este cea mai potrivită întrebare pentru referendumul de pe 26 mai?

View Results

Loading ... Loading ...

Urmărește-ne și pe TWITTER!

About expresmedia.ro

Check Also

Îl va da PNL afară pe Dorneanu de la CCR? Are două pensii speciale plus salariul de la stat

Premierul Ludovic Orban a anuntat, duminica, ca va fi interzis cumulul pensiei cu salariul pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Expres Media will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.
%d blogeri au apreciat: