Home / POLITICĂ / Amănunte INCENDIARE! CCR a confirmat că Legea pensiilor întocmită de PSD este doar o înşelătorie

Amănunte INCENDIARE! CCR a confirmat că Legea pensiilor întocmită de PSD este doar o înşelătorie

Curtea Constituţională a dat dreptate, miercuri, USR şi PNL, ai căror parlamentari au semnat sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii privind sistemul public de pensii, se arată într-un comunicat remis de partidul condus de Dan Barna.

Veți participa la alegerile europarlamentare și dacă da, cu cine veți vota?

  • Da, voi participa și voi vota USR (35%, 5.975 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota PLUS (24%, 4.068 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota PRO România (23%, 4.024 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota PNL (9%, 1.478 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota alte partide sau alți candidați independeți (4%, 651 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota PMP (3%, 502 Votes)
  • Nu, nu voi participa la vot (1%, 236 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota PSD (1%, 232 Votes)
  • Da, voi participa și voi vota ALDE (0%, 75 Votes)

Total Voters: 17.241

Loading ... Loading ...

„Verdictul judecătorilor CCR dovedeşte că Opoziţia a avut dreptate când a susţinut că noua lege a pensiilor nu respectă principiul legalităţii şi creează posibilitatea încălcării dreptului la pensie, fiind de fapt doar o înşelătorie pusă la cale de actuala putere la adresa unei categorii vulnerabile, pensionarii. USR e de acord că se impune creşterea constantă a pensiilor, dar atrage atenţia că acest lucru nu se poate realiza doar împrumutând la nesfârşit sume uriaşe de bani, ceea ce se traduce prin amanetarea generaţiilor viitoare. Credem cu tărie că pensionarii României nu sunt de vânzare, aşa cum sugerează deloc discret coaliţia PSD-ALDE prin promisiunea potrivit căreia cea mai mare creştere a pensiilor se va produce doar în septembrie 2020, cu trei luni înaintea alegerilor parlamentare”, a transmis USR.

Liderul partidului, Dan Barna, a transmis că, PSD şi ALDE, în încercarea lor disperată de a cumpăra voturile pensionarilor cu promisiuni deşarte de majorare a pensiilor, s-au împiedicat, din nou, în ceea ce ei consideră a fi un detaliu, şi anume Constituţia României.

„USR solicită coaliţiei PSD-ALDE să accepte o dezbatere reală în Parlament pe Legea privind sistemul public de pensii, astfel încât să rezulte un proiect cu adevărat în beneficiul pensionarilor”, a precizat preşedintele USR.

La rândul său, deputatul USR Cristian Seidler, membru în Comisia pentru muncă şi protecţie socială, a precizat că PSD-ALDE promite luna de pe cer pentru anul 2021, când nu se vor mai afla la putere.

„De când guvernează PSD-ALDE avem cea mai mare inflaţie din ultimii ani şi cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană. Astfel, creşterea pensiilor este o iluzie dacă toate cheltuielile cresc mai mult şi mai repede decât creşterea pensiilor”, a adăugat Seidler.

În sesizarea depusă la CCR, USR şi PNL au argumentat că sunt neconstituţionale dispoziţiile care privesc condiţionarea dreptului la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligaţiei.

„Plata contribuţiilor către bugetul de asigurări sociale nu este în sarcina salariatului, viitor titular al dreptului la pensie, ci este o sarcină fiscală ce incumbă strict angajatorului, iar instituţia care verifică corectitudinea şi îndeplinirea sarcinii fiscale prin efectuarea plăţilor pentru contribuţiile reţinute de la angajat, de către angajator, este Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. (…) Impunerea unei noi condiţii de validitate a dreptului la pensie, în afara celor existente în legea în vigoare, respectiv îndeplinirea unui stagiu de cotizare minim şi împlinirea vârstei de pensionare constituie o încălcare a principiului legalităţii prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie care prevede că în România supremaţia Constituţiei şi respectarea legii sunt obligatorii”, au argumentat juriştii celor două partide.

USR şi PNL au susţinut, în sesizarea depusă la CCR, şi faptul că noua lege a pensiilor nu respectă garanţia egalităţii în drepturi instituită prin art. 16 din Constituţie („Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”).

De asemenea, Opoziţia a argumentat că este neconstituţională prevederea prin care coaliţia PSD-ALDE, cu susţinerea UDMR, a introdus o condiţie suplimentară pentru persoanele îndreptăţite să beneficieze de pensia de invaliditate, respectiv aceea că, la data solicitării pensiei de invaliditate, acestea să fi realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani.

Această nouă condiţie, care se adaugă celor de a nu fi împlinit vârsta standard de pensionare şi de a avea capacitatea de muncă diminuată din cauza unor accidente şi boli, cu sau fără legătură cu munca, încalcă prevederea constituţională conform căreia cetăţenii au dreptul la pensie, deoarece se poate ajunge în situaţia discriminatorie în care o persoană care şi-a pierdut capacitatea de muncă chiar înainte de realizarea stagiului de cotizare de 15 ani (ex. cu o lună înainte) să nu mai beneficieze de pensia de invaliditate şi nici măcar de pensia pentru limită de vârstă, la împlinirea vârstei standard de pensionare. (Sursa: Epochtimes-romania.com)

Sunteți de acord cu declanșarea referendumului pe tema Justiției?

View Results

Loading ... Loading ...

Urmărește-ne și pe FACEBOOK sau TWITTER!

About expresmedia.ro

Check Also

PNL și PSD, dispută pe tema amantelor din ministere: Și ele sunt oameni

PNL a anunțat deja că, în cazul în care ajunge la guvernare, va reduce numărul …

One comment

  1. Sunt de acord cu REFERENDUMUL PE JUSTITIE – AFARA CU PENALII DIN POLITICA! si acesta sa se tina in aceeasi zi cu ALEGERILE EUROPARLAMENTARE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: