Home / POLITICĂ / ALDE, primul partid care se poziționează oficial împotriva referendumului pe justiție

ALDE, primul partid care se poziționează oficial împotriva referendumului pe justiție

Parlamentarii ALDE consideră că scrutinul pentru Parlamentul European nu trebuie „bruiat” de un referendum, motiv pentru care votul de miercuri din plenul comun al Senatului şi Camerei Deputaţilor a fost împotriva solicitării preşedintelui Klaus Iohannis de organizare a acestuia, se arată pe pagina de Facebook a ALDE, transmite G4Media.ro.

”Parlamentarii ALDE au votat azi în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului împotriva solicitării preşedintelui Klaus Iohannis privind organizarea referendumului naţional din 26 mai. Nu suntem împotriva referendumului pentru Justiţie, însă considerăm că nu ar trebui să bruiem nişte alegeri importante, precum cele pentru Parlamentul European, doar pentru ca domnul Iohannis să-şi poată camufla inactivitatea din ultimii 5 ani. De altfel, toate forurile europene, cele care îi plac domnului Iohannis când îi dau apă la moară, recomandă să nu deranjăm alegerile pentru Parlamentul European cu alte alegeri sau iniţiative. Acest referendum este doar un pretext pentru preşedintele Iohannis pentru a-şi începe campania electorală, deşi legea îi interzice. Haideţi să nu ne mai ascundem după deget: preşedintelui Iohannis nu-i pasă de Justiţie, cum nu-i pasă nici de Constituţie, cum nu-i pasă de nimic în afara confortului sau personal”, se menţionează în mesajul postat.

ALDE susţine că, prin organizarea unui referendum pe justiţie, preşedintele Iohannis „vrea să arunce o perdea de fum pentru ca lumea să nu discute nimic despre nerealizările sale din ultimii 5 ani de zile”. „E de înţeles de ce încearcă acum să-şi camufleze lipsa de rezultate prin tot felul de manevre politicianiste”, se mai arată în postare.

Parlamentul a adoptat miercuri proiectul de hotărâre privind solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la organizarea unui referendum naţional consultativ cu privire la probleme de interes naţional. S-au înregistrat 218 de voturi „pentru”, 11 voturi „împotrivă” şi trei abţineri.

Care credeți că este cea mai potrivită întrebare pentru referendumul de pe 26 mai?

View Results

Loading ... Loading ...

Urmărește-ne și pe TWITTER!

About expresmedia.ro

Check Also

Comisia Europeană confirmă: Teodorovici și Vâlcov au MĂSLUIT execuția bugetară pentru 2018

Teodorovici și Vâlcov au MĂSLUIT execuția bugetară! România se află pe butoiul cu pulbere! Iată ce …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ai abonat cu succes!

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Expres Media will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.
%d blogeri au apreciat: