Biroul Electoral Central a respins, miercuri, solicitările PSD de renumărare a voturilor din Sectorul 1, potrivit unor surse din BEC. Solicitarea a fost depusă de candidatul PSD, Daniel Tudorache, scrie Digi24.ro.

Candidatul PSD, Daniel Tudorache, susține că BEC nu a intrat pe fondul solicitării pentru că o decizie trebuie luată de Biroul Electoral de Sector. Potrivit rezultatelor parțiale, Primăria Sector 1 a fost câștigată de candidatul USR-PLUS, Clotilde Armand, la o diferență de peste 1.000 de voturi.

„Am făcut solicitarea și la Biroul Electoral de Sector, înainte de ședința BEC. La BEC nu au intrat pe fond pentru că nu e în atributul lor. Au respins doar solicitarea de anulare a scrutinului. BES o să o supună la vot. Vom mergem și la BEM și probabil vom ajunge și la BEC. Parcurgem toți pașii. Eu sper că mâine Biroul Electoral Sector 1 să țină cont și să judece”, a declarat Daniel Tudorache.

Clotilde Armand a scris pe Facebook că decizia de respingere a solicitării PSD de renumărare a voturilor a fost luată cu 12 la 4.

Daniel Tudorache, candidatul PSD pentru un nou mandat, a anunțat marți dimineață că a solicitat renumărarea voturilor din acest sector, după acuzațiile de fraudă.

Mihai Drăgan, reprezentantul juridic ar organizației Sector 1 a PSD și avocatul lui Dan Tudorache a declarat marți că „la acest moment, la Biroul Eelectoral Sector 1 se întâmplă renumărarea a 9 secții de votare, întrucât nu cădeau pe cheia de verificare. Cheia de verificare înseamnă ca suma voturilor consemnate la fiecare candidat să dea cu totalitatea voturilor egalitate. Nu s-a întâmplat acest lucru. Iar din cele 9 secții de votare, 7 au diferențe semnificative, voturile efective, cu ceea ce s-a consemnat și s-a încărcat în sistem. Aceasta este informația pe care pot s-o v-o dau cu certitudine, confirmată din două surse, inclusiv de către reprezentantul nostru în secția de votare.

Suntem în situația în care votul exprimat de cetățeni la urne este denaturat total față de ceea ce s-a consemnat și de rezultatele care se dau în spațiul public.”

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Aproximativ 16.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

Relaxează-te puțin! Ascultă asta:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here