211.500 de euro și 120.000 de lei, împrumuturi de la trei „persoane fizice”, sunt menționate în declarația de avere a senatorului PSD Șerban Nicolae. Legea nu permite anonimizarea numelor persoanelor fizice sau juridice surse ale împrumuturilor, scrie Newsweek.ro.

Dar respectarea legii este opțională pentru Șerban Nicolae. Senatorul PSD, de altfel, a anonimizat și salariul soției, angajată la o companie de stat, INCERTRANS.

Și anul trecut, salariul consoartei lui Șerban Nicolae a fost anonimizat.

Față de anul anterior, totuși, senatorul PSD a reușit să returneze 22.000 de euro din împrumuturile luate de la „persoane fizice”: în declarația depusă în 2019, cel mai mare împrumut luat era de 220.000 de euro, acum e de „doar” 200.000 de euro iar un al doilea împrumut în euro era de 13.500, față de 11.500 în declarația depusă recent.

La fel ca anul trecut, nesimțirea lui Nicolae a mers atât de departe încât, la finalul declarației de avere, a „argumentat” juridic alegerea anonimizării informațiilor, însăilând niște articole de lege și, astfel, bătându-și joc de legea declarării averilor. Fără nici o consecință, însă, din partea Agenției Naționale de Integritate.

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 15.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here