”Fostul ministru al Finanțelor în Guvernele Tăriceanu și Boc, Sebastian Vlădescu, și-a plătit o parte din cauțiunea de un milion de euro folosind mai multe lingouri de aur. Vlădescu a folosit zece lingouri a câte 100 g, patru lingouri a câte 250 g și 2 lingouri a câte 500 g. În total, trei kilograme de aur în valoare de 100.000 de euro. Restul sumei de până la un milion de euro a fost acoperită prin constituirea de garanții imobiliare asupra a două terenuri și trei apartamente, dar și asupra unor conturi aflate acum la dispoziția DNA”, dezvăluie G4Media.ro.
Pe 18 aprilie, DNA i-a acuzat pe fostul ministru Sebastian Vlădescu, fostul şef Eximbank Ionuţ Costea, fostul deputat PDL Cristian Boureanu şi alţi doi demnitari că au primit mită de la o firmă străină care reabilita calea ferată Bucureşti – Constanţa pentru a garanta plăţile din contract. Contractul de reabilitare a fost câştigat în 2005 de asocierea de firme austriece Swietelsky – Wiebe – Takenaka, potrivit presei de la acea vreme.
Citește și ”Presa elvețiană îl descrie pe Liviu Dragnea ca pe un INTERLOP”
DNA a cerut procurorului general sesizarea preşedintelui Iohannis pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Sebastian Vlădescu, care era ministru când s-au produs faptele.
DNA susţine că Vlădescu ar fi primit mită un milion de euro, iar Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, – 4,5 milioane de euro. Şpaga totală plătită de firma străină ar fi fost de 20 de milioane de euro.
Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!