Bogdan Licu, candidatul susținut de PSD pentru un post la Curtea Constituțională, a dat miercuri explicații despre notele mici obținute la Facultatea de Drept de la universitatea particulară Spiru Haret.

”Nu-mi fac cinste notele din facultate, dar trebuie să vă spun că muncesc de la 18 ani. Tatăl meu a decedat când eram mic și am făcut facultatea trebuind să-mi întrețin familia”, a spus Licu în timpul audierilor de la Comisia juridică a Camerei Deputaților.

Licu, actual procuror general adjunct al României, a obținut media 7,54 la licență, iar media anilor de studii din facultate a fost 7,08.

Licu a renunțat la titlul de doctor după ce o investigație a jurnalistei Emilia Șercan a arătat că acesta și-a plagiat lucrarea.

Ședința a fost marcată de replici tensionate între deputații USR Mihai Badea și Stelian Ion și președinta Comisiei Juridice, Laura Vicol (PSD). De remarcat că reprezentanții AUR în Comisia Juridică nu i-au adresat nici o întrebare lui Bogdan Licu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.