Oligarhii ruși se sinucid pe bandă rulantă: șase decese doar în acest an. Un vicepreședinte al Gazprom, care a fugit din Rusia și s-a alăturat Ucrainei, a afirmat, recent, că nu crede în aceste sinucideri. Igor Volobuev a apreciat că aceștia au murit fiindcă „știau prea multe”, scrie Defapt.ro, care citează Fortune.com.

Fortune amintește că, în 2017, USA Today a investigat moartea suspectă a 37 de oligarhi ruși, pe parcursul a doar trei ani.

Oligarhii ruși se sinucid pe bandă rulantă

Iată lista oligarhilor ruși care s-au sinucis în acest an, potrivit Fortune:

  • Vladislav Avayev. Pe 18 aprilie, Avayev și soția și fiica sa au fost găsiți morți în apartamentul lor din Moscova, potrivit TASS. Avayev a fost găsit în apartamentul său, estimat la milioane de dolari, din Moscova, ținând un pistol, care probabil a fost folosit pentru a-și ucide soția și fiica de 13 ani. El a fost fostul vicepreședinte al Gazprombank, a treia bancă din Rusia, și care deservește Gazprom.
  • Două zile după moartea lui Avayev, Serghei Protosenya, un fost director la Novatek – cel mai mare producător independent de gaze naturale din Rusia – a fost găsit spânzurat în fața vilei spaniole pe care el și familia sa o închiriau. Soția și fiica lui în vârstă de 18 ani au fost găsite înjunghiate în paturile lor, potrivit postului spaniol de știri Telecinco. Protosenya a vea 55 de ani, iar averea sa era estimată la 433 de milioane de dolari.

Epidemie de sinucideri

  • Luna trecută, miliardarul rus Vasily Melnikov a fost găsit mort și în apartamentul său de milioane de dolari din orașul rus Nijni Novgorod, alături de soția și cei doi fii ai săi. Cei trei au murit din cauza rănilor de cuțit. Potrivit Kommersant, poliția a stabilit că Melnikov și-a ucis soția și fiii înainte de a se sinucide. Acesta a fost director la firma medicală MedStom.
  • La sfârșitul lunii februarie, la doar câteva zile după ce Rusia a invadat oficial Ucraina, Mikhail Watford a fost găsit spânzurat în garajul casei sale din Surrey, Marea Britanie. Soția și copiii lui erau acasă în acel moment, dar au fost nevătămați. Rus născut în Ucraina, în vârstă de 66 de ani, el a câștigat milioane ca magnat al petrolului și gazelor, după căderea Uniunii Sovietice, potrivit BBC. Născut cu numele de familie Tolstosheya, Watford și-a schimbat numele după ce s-a mutat în Marea Britanie. Moartea sa este investigată de poliția din Surrey, care a declarat pentru BBC la începutul lunii martie că „nu se considera, la momentul respectiv, că ar exista circumstanțe suspecte”.
  • Pe 25 februarie, cu doar trei zile înainte de moartea lui Watford, fostul director al Gazprom, Alexander Tyulyakov, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit spânzurat în garajul blocului său de lângă Sankt Petersburg. Poliția a declarat că a găsit un bilet lângă cadavrul lui, ceea ce i-a determinat pe anchetatori să creadă că s-a sinucis. Divizia de securitate a Gazprom investiga sinuciderea.
  • Leonid Shulman era un director executiv la Gazprom când a fost găsit mort, aparent prin sinucidere, în ianuarie, înainte ca Rusia să invadeze Ucraina.

Volobuev: Știau prea multe

Fostul vicepreședinte al Gazprom, Igor Volobuev a pus sub semnul întrebării explicațiile oficiale cu privire la sinuciderile în serie ale fostului vicepreședinte al Gazprombank Vladislav Avaev la Moscova și ale fostului manager al gigantului din energie Novatek, Serghei Protosenya, în Spania. Familiile acestora au fost ucise, în ceea ce părea o dramă de tip crimă/ sinucidere.

„Nu cred că au fost sinucideri”, a spus el pentru liga.net, adăugând că moartea lui Avail ar fi fost „înscenată pentru că s-ar putea să fi știut prea multe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.