O pandemie de corupție, cu măști vândute la 40 de dolari bucata și contracte dubioase – asta a generat criza coronavirus. Un articol publicat de ziarul The Washington Post face radiografia mai multor state în care s-au evidențiat marii profitori ai crizei, printre ele și România, scrie Libertatea.ro.

Jurnaliștii americani amintesc că în țara noastră licitațiile de achiziții au fost suspendate pentru a accelera procesul de procurare în starea de urgență, iar asta a dus la suspiciuni în legătură cu înțelegerile de culise.

Aceștia oferă exemplul măștilor cumpărate la suprapreț de guvern de la firma Romwine and Coffee SRL, o companie mică, localizată la aproape 52 de kilometri de București, care vinde țigări și alcool. Aceasta a obținut două contracte cu statul în valoare de 12,6 milioane de dolari, pentru a produce măști medicinale, la prețuri și de două ori mai mari decât prețul pieței.

Întelegerea s-a concretizat după ce Sanimed International, un furnizor din domeniul medical, exclus de la contractele directe cu statul din cauza taxelor neplătite, a reușit un parteneriat cu firma producătoare de tutun și alcool.

”Peste tot în lume, marile companii folosesc alte companii pentru licitații. Ele folosesc, consorții, asociații, parteneriate. Sunt companii cu trei angajați și trei laptop-uri care au câștigat licitații de sute de milioane de euro pentru străzi, autostrăzi, poduri, ș.a.m.d.”, a spus Cătălin Hideg, patronul Sanimed, pentru postul B1TV.

Sorin Ioniță, expert în reforma administrației publice, a numit competiția pentru contracte din timpul epidemiei o zonă gri. „Este o zonă gri, fie că e corupție sau nu. Oamenii pun mâna pe tot ce pot”, a spus acesta, citat de Washington Post.

În cazul Columbiei, jurnaliștii de la Washington Post descriu cazul semnalat de parlamentarul Ricardo Quintero, cel care a denunțat prețurile exorbitante plătite de stat furnizorilor contractați să dea pachete cu mâncare familiilor lovite de starea de urgență cauzată de coronavirus.

Acesta s-a dus la magazinul din cartier să cumpere cafea, paste și alte produse. Acolo, a cumpărat aceleași produse la aproape jumătate din preț.

Comparația cumpărăturilor a scos la iveală una dintre probele incriminatorii legate de suprataxarea în plină epidemie. De exemplu, Quintero a cumpărat 250 de grame de cafea de la magazinul alimentar cu 1,20 de dolari, în timp ce statul plătea 2,81 de dolari pentru aceeași cantitate de cafea.

”Sunt cazuri care se întâmplă acum, în timp real. Uitându-ne la golurile din sistem și la suma de bani care este alocată în mod corect pentru problemă, este cinstit să spunem că suntem foarte îngrijorați”, a spus Max Heywood, directorul departamentului de avocatură al Transparency International, organizație anticorupție.

Ajutoarele alimentare pentru muncitorii care au rămas fără loc de muncă se dovedesc a fi o țintă cu precădere suculentă pentru cei care vor să profite. De exemplu, luna aceasta, când guvernul din Bangladesh s-a lansat într-un efort de a distribui orez celor mai vulnerabili cetățeni, aproape 600.000 de lire sterline au dispărut.

Aproape 50 de persoane, incluzând birocrați și autorități locale, au fost acuzate că au încercat să repună în vânzare orezul la prețuri mai mari. Guvernul din Bangladesh a revizuit planul de ameliorare cu scopul de a-i depăși pe birocrați.

Articolul integral AICI

Pentru a trece mai repede timpul petrecut în casă, te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 14.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here