Actorul Alexandru Arșinel, în vârstă de 78 de ani, a afirmat, într-un interviu acordat site-ului de casă al PSD păstorit de Chirieac, că protestatarii care ies în stradă „nici nu știu pentru ce se adună” și că nu este vina primarilor sau politicienilor pentru că Bucureștiul nu are infrastructură.

Actorul susține că, de obicei, protestele sunt justificate atunci când societatea trece printr-o perioadă de „mizerie” și „foamete” cumplită și că în România„situația nu este rea”.

”Sunt puţin derutat. Mi se pare o perioadă puţin prea violentă în toate felurile, şi în vorbire, şi în gestică. Pot să judec într-un fel sau altul acest fenomen mai ales prin prisma vârstei mele. Eu am trecut prin multe perioade extrem de dificile în România, dar erau motivate de un război cumplit, de o mizerie şi o foamete cumplite. Oamenii, vrând-nevrând, se manifestau din cauza situaţiei care era.

D-aia sunt surprins că la atâţia ani de la Revoluţie nu reuşim să ne găsim un oarecare echilibru, având în vedere că situaţia nu e rea pe mapamond şi nici în România. Adică, avem posibilitatea, cu spiritul nostru creativ… Avem acest exod extraordinar de oameni şi aceste nemulţumiri care ne scot în stradă cu sau fără voia noastră“, a declarat Alexandru Arşinel.

Alexandru Arșinel a adăugat că oamenii care ies în stradă nu au niște revendicări concrete și că mai apar „și unii care aruncă cu pietre”, iar atunci „poliția trebuie într-un fel sau altul să se apere”, uneori „cu mai multă îndârjire”.

„Sunt surprins şi foarte greu găsesc justificări. Dacă mă întrebaţi de ce e aglomeraţie în Bucureşti… Tot românul şi-a dorit o casă, un apartament şi o maşină. De ce n-avem străzi? N-avem pentru că nu le-am făcut. De ce nu le facem? Că aşa a fost construit Bucureştiul. Nu găsim neapărat motivaţie că e X, Y, primarul sau şeful de sector. Asta e situaţia. Dar că nu ne adunăm ca să cerem străzi, să găsim o soluţie, să scoatem Capitala în afara Bucureştiului, nu ştiu, ceva.

Nu mă dumiresc, sunt lucruri la care nu am soluţii şi nici răspunsuri. Oamenii se adună şi nici nu ştiu pentru ce se adună, adică nu vin cu o temă precisă: domne, vrem ca Centura Bucureştiului să fie făcută în doi ani şi nu plecăm până nu ne faceţi Centura. Se adună şi uneori mai apar şi unii care aruncă cu pietre, sparg capul, mai apare şi poliţia care trebuie într-un fel sau altul să se apere, uneori se apără cu mai multă îndârjire. Nu găseşti un răspuns la ce s-a vrut de fapt, la ce se vrea de fapt. Şi d-aia nici nu particip la aşa ceva, a mai spus Alexandru Arşinel. (Sursa: Digi24)

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

8 COMENTARII

  1. ii garantez eu ca stiu pentur ce ma duc la protest…
    si pot sa-si si explic daca doreste cu adevarat…
    desi cred ca inainte de toate ar trebui sa-i explic ca nu e corect sa furi rinichi, periclitand viata altui pacient pt ca tu ai mai multe oo pentru ca esti un actor ratat si comunist!

  2. Bun, Arsinel e petarda, papagal de casa PSD, asta se vede cu ochiul liber. Dar de ce sa pui un titlu aiurea, care nu se regaseste in articol si in decalaratia lui ?

  3. Lumea se aduna sa iti faca tie mojic comunist arsinel ce ai tot umblat prin israel sa aduni informatii si sa ai pensie de turnator,si ca lumea sa iti plateasca biletul la piesele si rolulile tale abjecte

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.