Ministrul Sorin Cîmpeanu a introdus oficial amnistierea plagiatorilor în textul proiectului de Lege a educaţiei, în plin scandal de plagiat la adresa şefului său de Guvern şi de partid – premierul Nicolae Ciucă, scrie Edupedu.ro.
Concret, proiectul Legii învăţământului superior prevede la articolul 73 că titularii titlului de doctor pot renunţa la titlul de doctor, “prin act unilateral de voinţă”, fără să invoce vreun motiv şi fără să plătească vreo despăgubire. Este a doua prevedere în favoarea plagiatorilor, după desfiinţarea CNATDCU – instituţia-cheie în analizarea plagiatelor, execuţie propusă în acelaşi proiect al Legii educaţiei.
Premierul Ciucă “a validat total“ proiectul de lege care îi permite chiar lui să renunţe la titlul de doctor obţinut în urma plagierii conţinute în cel puţin 42 de pagini, potrivit analizei realizate de jurnalista Emilia Şercan.
Dacă proiectul de lege lansat în dezbatere publică pe 13 iulie, care are girul preşedintelui Klaus Iohannis, intră în vigoare în această formă, orice plagiator va putea renunţa gratuit la doctoratul obţinut pe banii statului, fără a returna statului nicio sumă de bani. Proiectul de lege nu spune ce se întâmplă cu sumele obţinute de plagiatori din sporul de doctorat primit.
Este pentru a doua oară când Sorin Cîmpeanu promovează în Guvern un act normativ care prevede oficial amnistierea plagiatorilor. Prima sa acţiune a fost modificarea în 2014 a Legii educaţiei 1/2011, pentru a-l scăpa de plagiat pe primul său premier, Victor Ponta, singurul care ceruse atunci retragerea titlului, scrie sursa citată.
Posibilitatea ca orice plagiator să renunţe la titlul de doctor printr-o simplă solicitare la universitate şi un anunţ în Monitorul Oficial este propusă de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, în plin scandal de plagiat la adresa premierului Nicolae Ciucă. Între timp, şeful Executivului a blocat în instanţă analiza asupra tezei sale de doctorat. Ciucă a obţinut anularea, în instanţă, a solicitărilor depuse la CNADTCU pentru verificarea suspiciunilor privind teza sa de doctorat.
După prezentarea proiectelor de Legi ale învăţământului, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că „premierul a validat total, inclusiv în şedinţa de guvern”.
„Premierul este un susţinător al educaţiei, al performanţei în educaţie şi al echităţii în educaţie. Evident că un premier responsabil se uită la impactul financiar. Dar, în momentul în care a înţeles importanţa acestor obiective şi că nu este vorba de un impact de 36 de miliarde de lei, care să intre în 2023, ci că elva intra gradual în funcţiune până în 2027, a validat total, inclusiv în şedinţa de guvern. Premierul este cel care a propus într-o modalitate foarte hotărâtă adoptarea în prima lectură, ce-i drept, a acestor două proiecte de lege“, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pe 13 iulie 2022, după şedinţa de Guvern în care au fost prezentate, în prima lectură, proiectele legilor Educaţiei.