După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Rusia a continuat să pătrundă pe teritoriile unor state suverane. 

După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele rusești au mers mai departe în invadarea hotarelor unor state suverane. Din cauza pierderilor din timpul Războiului, comportamentul Uniunii Sovietice din perioada postbelică a fost unul agresiv.

Iată care sunt țările pe care Rusia le-a invadat:

  • 1956, Rusia invadează Ungaria – Pretextul invaziei: ”responsabilitate față de Pactul de la Varșovia”. Motivul real: impunerea unui guvern marionetă. Rușii reușesc să-și impună guvernul marionetă, iar membrii vechiului guvern sunt vânați și asasinați în urma unui simulacru de procese.
  • 1968, invazia Cehoslovaciei – Motivul real al invaziei: rușii erau îngrijorați din cauza reformelor lui Dubček, pe care le priveau ca acțiuni ce slăbeau poziția Blocului Comunist în plin Război Rece. Conducerea sovietică a încercat să oprească sau să limiteze schimbările din Cehoslovacia printr-o serie de negocieri. Politica Uniunii Sovietice de a cere guvernelor socialiste ale statelor-satelit să își subordoneze propriile interese naționale intereselor Blocului Comunist (prin acțiuni militare, dacă era necesar) a devenit cunoscută sub numele de Doctrina Brejnev.
  • 1979, Rusia invadează Afganistanul – În 1979, trupele URSS au intrat în Afganistan cu scopul de a consolida regimul pro-sovietic instaurat în capitala Kabul. Aproape 100.000 de soldați ai URSS au preluat controlul în principalele orașe și pe marile rute de transport. Rebeliunea s-a extins rapid, iar trupele sovietice au tratat dur rebelii Mujahedini şi pe cei care i-au sprijinit. Au fost distruse sate întregi pentru a fi siguri că nu se vor transforma în refugii pentru inamic. Circa un milion de civili au murit. După ce trupele sovietice s-au retras din teritoriu, a luat naștere un război civil, iar puterea a fost preluată de talibani în 1996.
  • 2000, Rusia invadează Cecenia – Primul Război Cecen a luat naștere în 1994 când trupele rusești au pătruns în teritoriu pentru a „restabili ordinea constituțională”. Au fost doi ani de lupte sângeroase în care au murit aproximativ 100.000 de oameni, iar în 1996 a fost semnat acordul de încetare a focului la Hasaviurt, iar trupele rusești au fost retrase din Cecenia. Al Doilea Război Cecen, în a doua sa fază cunoscut drept Războiul din Caucazul de Nord, a fost o operațiune militară de amploare lansată de Federația Rusă începând din 26 august 1999, ca răspuns la invadarea Daghestanului de către Brigada Internațională Islamică de Menținere a Păcii. Mai multe detalii găsiți AICI
  • 2008, Rusia invadează Georgia – Războiul dintre Rusia și Georgia a început în 2008 în urma unei operațiuni militare pe care forțele georgiene le-au lansat împotriva regimului separatist oset. Pe data de 8 august, Rusia a trimis forțe care să sprijine oseții. După acest război, Osetia de Sud a devenit entitate statală a Federației Ruse, iar Georgia a pierdut de facto controlul în această regiune.
  • 2014, Rusia anexează ilegal Crimeea – Până în 2013, Ucraina a încercat să se apropie de Uniunea Europeană, dar cu toate acestea, după lungul șir de negocieri, Rusia nu a fost de acord, afirmând acest lucru de mai multe ori. Începutul anexării a avut loc între 20 și 22 februarie 2014, iar pe 23 februarie trupele rusești au început operațiunea pentru ocuparea Peninsulei Crimeea. Vladimir Putin spunea la acea vreme că nu va anexa Crimeea, iar acțiunea de introducere a trupelor este doar o „misiune umanitară”. Pe 17 martie 2014, Consiliul Suprem nelegitim al Crimeii, în baza unui referendum a adoptat rezoluția „Despre independența Crimeii”. Tot în aceeași zi, președintele rus, Vladimir Putin, recunoaște Crimeea ca stat independent. Pe 25 aprilie 2014, a fost stabilită din punct de vedere „legal” unilateral, frontiera de stat a Rusiei, între Crimeea și Ucraina.
  • 2022, Rusia invadează Ucraina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.