Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, a anunţat într-o postare publicată sâmbătă, pe Twitter, că România mai are patru săptămâni la dispoziţie să dea explicaţii privind aplicarea hotărârii Curţii Europene de Justiţie legată de desfiinţarea controversatei Secţii pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), scrie Epochtimes-romania.com.

“Comisia a trimis României o scrisoare cu privire la decizia Curţii Constituţionale din 8 iunie 2021. Această decizie ridică îngrijorări cu privire la aplicarea hotărârii Curţii Europene de Justiţie din 18 mai 2021. România are patru săptămâni pentru a trimite lămuriri”, a precizat Reynders.

Anterior, trei Asociaţii de magistraţi din România au lansat un avertisment prin care susţin că nerespectarea hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din 18 mai 2021 poate duce la sancţiuni pecuniare uriaşe aplicate României, într-o procedură de infringement.

Concret, într-un comunicat de presă emis şi semnat de Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie se arată că în hotărârea amintită, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că România trebuie să ia măsurile adecvate pentru a îndeplini obiectivele de referinţă fixate în MCV, „ţinând seama în mod corespunzător, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, de rapoartele întocmite de Comisia Europeană, în special de recomandările formulate în rapoartele MCV”, această obligaţie fiind în sarcina „fiecărui organ al statului membru în cauză”.

Punctul nevralgic al României din punctul de vedere al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ar fi desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ), iar mesajul celor trei asociaţii vine în contextul în care Comisia Europeană a trimis Guvernului României o scrisoare în care cere clarificări privind decizia CCR 390 din 2021, care neagă dreptul UE. Acesta este primul pas procedural spre declanşarea procedurii de infringement (sancţionarea unui stat membru care nu respectă dreptul UE).

Reamintim că, în luna iunie a acestui an, Curtea Constituţională (CCR) a decis, cu o majoritate de 7 la 2, că Secţia Specială de anchetare a magistraţilor este constituţională, iar desfiinţarea ei nu poate fi decisă decât de Parlament. În plus, CCR a atras atenţia judecătorilor de la instanţele ordinare de judecată că nu pot aplica decizia Curţii de Justiţie a UE (CJUE) în detrimentul deciziilor CCR. Practic, Curtea a decis că dreptul intern este mai puternic decât dreptul UE.

“Asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor români au arătat constant în ultima perioadă că nerespectarea unei hotărâri pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene poate determina Curtea, la cererea Comisiei Europene, într-o procedură de infringement, să impună sancţiuni financiare, sub forma unei sume forfetare şi/sau a unei plăţi zilnice. Sancţiunile sunt calculate ţinând seama de importanţa normelor încălcate şi de impactul încălcării asupra intereselor generale şi private, perioada în care nu a fost aplicat dreptul UE, capacitatea statului membru de a plăti (amenzile trebuie să aibă un efect disuasiv).

Suma este propusă de Comisia Europeană şi poate fi modificată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în hotărârea sa. În cazul Poloniei, existau indicii serioase că suma în cauză ar putea ajunge, anual, spre cel puţin 1% din produsul intern brut al Poloniei, respectiv 5,2 miliarde euro. Reiterăm faptul că o situaţie similară există şi în România. O nesocotire a principiilor elementare ale statului de drept, aşa cum au fost interpretate de CJUE, de către unul dintre statele membre, poate justifica o sancţiune imensă, apreciată la nivelul a cel puţin 1% din produsul intern brut al statului membru care refuză să pună în aplicare hotărâri ale CJUE în privinţa statului de drept”, au precizat asociaţiile.

Dacă președintele Iohannis ar fi suspendat, cum ați vota la referendumul de demitere?

View Results

Loading ... Loading ...

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Aproximativ 19.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.