La audierea de marți, Fișcuci a oferit imaginea zilei. Afaceristul a luat-o la fugă, într-un sprint care l-ar face invidios și pe Usain Bolt, când i-a văzut pe jurnaliști. În zadar au încercat aceștia să țină pasul cu inculpatul, omul a fost mai iute de picior.

Omul de afaceri Marian Fişcuci, primul interpus al lui Dragnea în actele TelDrum, a fost audiat la DNA în dosarul în care el şi fostul deputat Adrian Simionescu sunt inculpaţi de procurori sub acuzațiile de evaziune fiscală, fiind acuzaţi că, pentru a nu plăti TVA, au folosit fictiv firma bulgărească Fan Speed Nikopole, controlată de parlamentar, pentru a livra în ţară utilaje agricole cumpărate de la firme consacrate din UE. Prejudiciul adus bugetului de stat este de aproape 5,7 milioane de lei.

Fișcuci figurează și în alt dosar al lui Dragnea, instrumentat de DNA, cel în care liderul PSD a fost pus sub urmărire penală sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum, a anunţat DNA.

Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.