Publicația online Putearea.ro anunță pe surse că Parchetul Tribunalului Argeș s-a pronunțat în cazul accidentului lui Daniel Chițoiu în săptămâna dinaintea Paștelui.

Articolul integral:

Pe 26 decembrie 2019, în localitatea Zamfireşti din județul Argeş, autoturismul condus de către fostul ministru liberal, trecut ulterior la ALDE, Daniel Chiţoiu, a intrat într-un autoturism care venea din sens invers.

În urma impactului, conducătorul maşinii, un bărbat de 82 de ani, şi soţia sa de 73 de ani, au decedat, iar o altă persoană a fost rănită. Cei decedaţi, soţii Haralambie și Elisabeta Pristavu erau proprietarii unui magazin de stofe din Pitești şi mergeau să aprindă lumânări la un cimitir.Ulterior accidentului, şi după înhumarea soţilor Pristavu, secretarul general ALDE, Daniel Chiţoiu, a fost pus sub acuzare pentru ucidere din culpă în legătură cu accidentul. Dar, el a negat, la ieşirea de la audieri, că ar fi vorbit la telefon în timp ce se afla la volan. Practic, un procuror din cadrul Parchetul Tribunalului Argeș a dispus ulterior „efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de numitul Chiţoiu Daniel cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, acesta dobândind calitatea de suspect în cauză”.

Potrivit informaţiilor noastre, în săptămâna dinaintea Paştelui, Parchetul Tribunalului Argeş s-a pronunţat: Haralambie Pristavu este vinovat de producerea accidentului, iar Daniel Chiţoiu este nevinovat.

Pentru a trece mai repede timpul petrecut în casă, te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 14.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.