Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei, a opinat, joi, că în spatele unor “influenceri” sau figuri publice ce activează pe reţelele sociale şi se prezintă drept experţi în toate – de la Covid19, 5G, şi omuleţii verzi până la alianţe militare şi diplomaţie globală – s-ar putea afla de fapt “colonei” care au misiunea de a manipula mulţimile, scrie Epochtimes-romania.com.

“Nataşa Ivanovici susţine că e fotomodel şi îşi etalează fotografiile realizate cu multă pricepere pe reţelele sociale. În acelaşi timp, frumoasa Nataşa e expertă în 5G, în politici de sănătate publică (acum cu precădere Covid-19), în informatică, securitate cibernetică şi mai ales în politică. Se exprimă fără niciun dubiu şi cu o uşurinţă incredibilă pe teme cum ar fi securitatea planetară, relaţiile diplomatice cu alte ţări, alianţe militare, situaţia economică ş.a.m.d.

Nataşa a învăţat că atunci când pui o poză faină şi cu haine cât mai puţine, oamenii au tendinţa să fie de acord că albul nu mai e chiar aşa de alb – ba chiar ar putea spune că ‘bate’ destul de tare spre negru – şi apoi că omuleţii verzi sunt pe cale să ne stăpânească planeta, că energia vitală a organismului uman e ‘secată’ de o simplă scanare cu un termometru, că legile unei ţări sunt opţionale, iar cei care le susţin doar asupresc poporul şi nu ţin seamă de libertatea individuală şi câte şi mai câte ‘revelaţii ştiinţifice’.

Unii ar putea spune că Nataşa e ‘doctor’ în arta persuasiunii şi mai ales în teoria manipulării mulţimilor. Tot acei unii ar putea spune că Nataşa are grad de colonel şi se prezintă în fiecare zi la cazarmă unde îşi ia în primire misiunile pe care apoi le execută fără crâcnire. Dar poate sunt doar nişte zvonuri răutăcioase… cine suntem noi să comentăm? N-am absolvit nici măcar un amărât de curs de manipulare şi nu avem nicio calificare în… teoriile dezinformării”, a scris Ana Birchall, pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, în timp ce a ţinut să precizeze că textul de mai sus este un pamflet şi personajele din el imaginare, fostul ministru al Justiţiei a atenţionat totuşi că există persoane care îşi culeg informaţiile din surse gen “Nataşa” şi le-a recomandat acestora să cerceteze bine sursele din care se documentează şi să o evite pe “Nataşa”.

“Aşa cum vă spuneam, Nataşa NU EXISTĂ! E doar un fake”, a conchis Ana Birchall.

evomag.ro

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Aproximativ 15.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here