Curtea Constituțională (CCR) a amânat luni pentru a patra oară, pentru data de 5 iunie, sesizarea lui Florin Iordache pe completurile specializate pe corupție, au declarat surse participante la ședință pentru G4Media.ro.

Potrivit surselor citate, judecătorii au amânat dezbaterile, neintrându-se pe fond, deoarece au fost mai multe cereri de completare a documentării.
În același timp, CCR a respins cu majoritate de voturi sesizarea prin care PNL solicita Curții să constate că Florin Iordache nu era îndreptățit să facă sesizare pe completuri, deoarece el este vicepreședinte al camerei Deputaților, iar sesizările privind un posibil conflict juridic sunt de competența exclusivă a președintelui Camerei.
Potrivit surselor CCR, decizia a fost luată cu șase voturi ”pentru” și trei voturi ”împotrivă” (Livia Stanciu, Ștefan Minea și Daniel Morar).

Urmărește-ne și pe TWITTER!
REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!
CITEȘTE ȘI:
Parchetul militar s-a autosesizat în cazul abuzurilor de la Topoloveni, s-a deschis dosar penal
Carmen Avram: Noi, PSD, ştim că din sărăcie se nasc doar dezbinare şi extremism
EXPLOZIV! Liviu Dragnea implicat în arestarea și aducerea în țară a lui Radu Mazăre
Mii de oameni s-au adunat în Piața Victoriei pentru a transmite mesajul „Toți pentru Europa!”
[sg_popup id=6254]