În prefaţa cărţii “Nu tot ei”, scrisă de Valeriu Nicolae, filosoful Gabriel Liiceanu descrie PSD, potrivit contributors.ro., ca fiind o mafie care operează în sânul unei societăţi unde democraţia reală e doar simulată, care recurge la camuflarea mafioţilor şi acordă “onorabilitate” unor escroci.

Care dintre partide credeți că are cea mai bună listă de candidați pentru alegerile Parlamentare din 6 Decembrie?

View Results

Loading ... Loading ...

Aceşti escroci, continuă Liiceanu, apar pe scenă nu ca devastatori de bugete, ci ca parlamentari, miniştri, avocaţi ai poporului, preşedinţi ai Curţii Constituţionale, ai televiziunii publice, ai CNA-ului, ai ANAF-ului, şefi ai Oficiului pentru combaterea spălării banilor, ai BNR-ului, rectori de universităţi-fantomă, revoluţionari cu certificate de eroism, procurori generali sau şefi ai jandarmeriilor.

Totodată, filosoful consideră că social-democraţii, trecuţi prin metamorfoze onomastice şi prin vreo şapte preşedinţi, nu şi-au schimbat pentru niciun moment esenţa şi tehnicile de conducere, jaf şi îmbogăţire, ci doar le-au rafinat.

Făcând referire la mitingurile din Piaţa Victoriei, unde sloganul cel mai des auzit a fost “PSD ciuma roşie”, Liiceanu susţine că, deşi sintagma “ciuma roşie“ trimite la ideologia comunistă, acest lucru nu se aplică în cazul PSD.

“PSD nu este un partid comunist, nici un partid socialist şi, cu atât mai puţin, un partid social‑democrat. PSD este o mafie camuflată în partid a cărei singură ‘ideologie’ este lăcomia, a cărei pragmatică e furtul şi a cărei grijă, pentru dobândirea impunităţii, e acapararea justiţiei”, a precizat filosoful.

Redăm în continuare câteva pasaje din prefaţa scrisă de Gabriel Liiceanu:

“Licheaua mea” din Apel [referire la lucrarea Apel către lichele – n.r.], spre deosebire de licheaua eternă, reprezenta o epocă şi, confiscând puterea, ea ieşea din cotidian şi accidental şi se organiza ca urgie planetară. Pentru că răul făcut semenilor de dragul binelui propriu se instituia ca politică de stat, lichelismul devenea regulă a lumii şi sistem. Începând din acel moment licheaua a creat istorie. Lucrul acesta s-a petrecut în comunism. Spre deosebire de celelalte epoci ale istoriei, comunismul absoarbe toate lichelele existente difuz şi cotidian, le stârneşte pe cele care nu existaseră decât latent şi, alegându-le pe toate după vocaţia lor de lichele, le organizează şi le aşază pe scena istoriei ca putere conducătoare în stat.

Proaspăt ieşită din comunismul pe care-l făcuse cu putinţă, licheaua noastră s-a uitat în jur. Citind în politeţea privirii noastre perspectiva impunităţii ei, ea s-a grăbit să descindă pe celălalt mal al istoriei odată cu noi. Doar călătoriserăm atâta amar de vreme împreună! Ajunsă în “imperiul tranziţiei”, prima ei grijă a fost să îşi grefeze un nou corp pe structura osoasă a lichelismului vechi. Nu era păcat să rămână în paragină o întreagă logistică a Răului? Vechea ordine socială fusese abolită, dar nu şi apucăturile ei. După ce primul frison de spaimă a trecut, aroganţa, lăcomia şi vulgaritatea – precum şi acel mod, specific celui care înhaţă puterea, de a considera nemurirea din perspectiva lumescului – au reapărut la lumină. Fuseseră atât de mulţi! Şi, dincolo de toate, îi unea, pe lângă amintirea urâţeniilor făcute împreună, nevoia de a le ascunde cât mai bine. Rezultatul a fost licheaua paradoxală, o stranie prelungire a lichelei totalitare în dublul ei post-comunist care acum purta mască democrată.

Ce se întâmplă acum? Licheaua care evoluează în postcomunism după ce a făcut cu putinţă comunismul a păstrat, în mod firesc, o mulţime din trăsăturile prototipului comunist. Tehnica de perpetuare a structurii şi de încatenare a liderilor a fost preluată de PSD de la PCR. Dar, în timp ce partidele comuniste sunt mafii care joacă pe o scenă din care pluralismul politic lipseşte pe faţă, PSD este o mafie care operează într-o societate în care, deşi decorul democraţiei şi pluralismul sunt prezente, democraţia reală e doar simulată. Decorul e cel important. El camuflează identitatea mafioţilor, el dă onorabilitate unor escroci care apar pe scenă nu ca devastatori de bugete, ci ca parlamentari, miniştri, avocaţi ai poporului, preşedinţi ai Curţii Constituţionale, ai televiziunii publice, ai CNA-ului, ai ANAF-ului, şefi ai Oficiului pentru combaterea spălării banilor, ai BNR-ului, membri ai Consiliului ASF, rectori de universităţi-fantomă, revoluţionari cu certificate de eroism, procurori generali, şefi ai jandarmeriilor – cu toţii funcţionând într‑o democraţie închipuită. Scenografia e atât de reuşită, încât dă iluzia (o vreme chiar şi la Bruxelles) că ne aflăm într‑un peisaj natural, chiar dacă acesta e o simplă butaforie.

Trecut prin metamorfoze onomastice şi prin vreo şapte preşedinţi, PSD nu şi-a schimbat nici o clipă esenţa şi tehnicile de conducere, jaf şi îmbogăţire. Le-a rafinat doar. La mitingurile din Piaţa Victoriei, sloganul care s-a auzit cel mai des a fost “PSD ciuma roşie”. Sintagma “ciuma roşie” trimite la ideologia comunistă. Lucru, totuşi, incorect. PSD nu este un partid comunist, nici un partid socialist şi, cu atât mai puţin, un partid social‑democrat. PSD este o mafie camuflată în partid a cărei singură “ideologie” este lăcomia, a cărei pragmatică e furtul şi a cărei grijă, pentru dobândirea impunităţii, e acapararea justiţiei.

În mod firesc, cel mai vizibil în toţi aceşti treizeci de ani a fost puroiul la vârf, care se reface continuu graţie microbilor născuţi din aceeaşi plămadă a răului. Nu e întâmplător că Dragnea a apărut când puroiul s-a copt. După perioada inaugurală a “microbului Ion Iliescu”, inculpat pentru crime contra umanităţii (şi oare nu el, sub demagogia lozincii “Nu ne vindem ţara!”, a dat pe mâna securiştilor punctele-cheie ale economiei româneşti?), a venit perioada “microbului Năstase”, arhitectul reţelei de drenat bani a partidului. După perioada “microbului Năstase” a venit perioada “microbului acoperit Ponta”, cel care minţea, vorba cuiva, şi când îl întrebai cât e ceasul. N-am uitat nici azi frisoanele care ne-au zgâlţâit în 2014 la gândul că pe mâinile unui astfel de impostor zglobiu ar fi ajuns preşedinţia ţării. După perioada “microbului Ponta” a venit, nu întâmplător, perioada “microbului Dragnea”, care a pus la cale şi a realizat distrugerea regulilor, legilor şi justiţiei spunând că ameliorează regulile, legile şi justiţia. Sub Dragnea, furtul a luat în PSD o amploare fără precedent şi a devenit parte componentă a guvernării, când nici o investiţie publică nu a rămas nedeturnată sau nedijmuită. A calculat până acum cineva câte spitale, şcoli şi autostrăzi s-ar fi putut face cu banii băgaţi trei decenii în pensii speciale, în sinecuri de tipul Academiilor de Ştiinţă sau a Institutului Levantului, în posturi plătite cu 15-20.000 de euro pe lună, în salariile cohortelor de rude plasate în Parlament, în ministere şi-n alte instituţii ale statului sau cu banii nerecuperaţi niciodată din sutele de milioane de euro furate de la buget?

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 16.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

Descrețește-ți fruntea:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here