Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat, vineri, că angajaţii Administraţiei Domeniului Public din acest sector nu vor mai primi aşa-numitul “spor de antenă”, pentru că nu este justificat. Noile măsurători făcute în zonă au arătat că nivelul radiaţiilor este cu mult mai mic decât nivelul de referinţă, scrie Epochtimes-romania.com.

“Angajaţii de la Administraţia Domeniului Public Sector 1 (aproximativ 100 de persoane) primesc un aşa numit spor de antenă, de 15% din salariu, deoarece sediul ADP Sector 1 se află la câteva sute de metri de Casa Presei. Acest spor de antenă a fost stabilit de fosta administraţie în baza unei expertize realizată de o firmă privată iar de atunci şi până acum nu a mai fost reactualizată. Este în vigoare din 2016”, a precizat Armand pe pagina sa de Facebook.

Clotilde Armand a afirmat că mai mulţi lideri de sindicat şi angajaţi ai ADP Sector 1 au protestat împotriva planurilor sale de a construi o şcoală în sediul instituţiei, motivându-şi refuzul de a pleca din locul respectiv prin faptul că “există radiaţii de antenă”.

La cererea edilului, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a făcut la începutul acestei luni noi măsurători în zona sediului ADP S1 şi a descoperit că nivelul radiaţilor emise de antene este de 1.379 de ori mai mic decât nivelul de referinţă.

“Şi uite aşa s-au luat aceste sporuri timp de ani de zile. De astăzi nu se vor mai lua sporuri, iar proiectul ‘Şcoala Regală’ intră în linie dreaptă”, a conchis Clotilde Armand.

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 17.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.