Actualul lider al Germaniei, cancelarul Olaf Scholz, are un trecut cât se poate de tulbure, care explică pe deplin comportamentul duplicitar și ezitant al Guvernului de la Berlin în raport cu Rusia după declanșarea războiului din Ucraina. Aceasta pare a fi concluzia trasă de celebrul istoric dr. Hubertus Knabe, care publică un incendiar editorial pentru publicația britanică Daily Mail. Knabe arată că Olaf Scholz a fost marxist fanatic, unul dintre cei mai vehemenți atacatori ai NATO și SUA și susținători ai URSS, întreținând înainte de 1989 legături absolut dubioase cu autoritățile Germaniei comuniste, unde se simțea ca acasă și beneficia de un statut privilegiat, scrie Ziaristii.com.

Fără să o spună cu subiect și predicat, istoricul Hubertus Knabe sugerează cât se poate de străveziu că Olaf Scholtz a fost – și poate chiar mai este – cel puțin un agent de influență al Moscovei în tinerețe, dacă nu cumva de-a dreptul spion al Rusiei comuniste. În orice caz, Knabe îl caracterizează pe actualul cancelar drept un „idiot util” al Kremlinului!

Așa s-ar explica pe deplin faptul că Germania a fost principala frână, în ultimele trei luni, în calea unor măsuri dure de sancționare a Rusiei după invadarea Ucrainei, precum și că până acum Guvernul de la Berlin a rămas singurul – dintre cele ale marilor puteri occidentale – care n-a ajutat consistent Ucraina pe plan militar.

Hubertus Knabe a ales presa britanică pentru aceste dezvăluiri șocante pentru că, după cum scrie chiar el în finalul editorialului, publicarea textului i-a fost blocată în Germania! Mai multe instituții media au refuzat să-l difuzeze, ulterior – relatează istoricul – apărând în schimb o poveste falsă despre presupusa urmărire a lui Scholz de către STASI.

Portretul făcut lui Olaf Scholz de istoricul Hubertus Knabe

* La începutul carierei sale politice, în Hamburg, Olaf Scholz a fost un marxist fanatic.

* În plin Război Rece, adică în anii 1980, când amenințarea sovietică era o realitate cât se poate de concretă pentru Germania federală, actualul cancelar s-a situat deschis de partea URSS, criticând vehement SUA și NATO.

* Ajuns vicepreședinte al organizației de tineret a Partidului Social-Democrat, Olaf Scholz a avut o retorică furibundă la adresa Alianței Nord-Atlantice și a americanilor. După ce URSS a escaladat criza, orientând sute de rachete nucleare către Occident, NATO și SUA au fost chemate de cancelarul de atunci al R. F. Germania să întărească apărarea țării, ceea ce a provocat isteria lui Scholz. Acesta a ținut o serie de discursuri violente, acuzându-i pe americani de imperialism și declarându-i principalii inamici ai păcii! Asta, în timp ce URSS masa la granițele Europei Occidentale focoase nucleare și cantități uriașe de echipamente militare.

* Poziția minorității marxiste conduse de Scholz era, în acea perioadă, că „Uniunea Sovietică trebuie să pună mult mai multe rachete nucleare la ușa Statelor Unite“!

* Până în 1989, Scholz a avut legături foarte strânse cu autoritățile comuniste din Germania comunistă – R. D. Germană –, lucru pe care ulterior a încercat să-l ascundă. În intervalul 1983-1989 a intrat în țara vecină de 9 ori, beneficiind de statut privilegiat atât la controalele vamale, cât și în interiorul RDG, țară controlată complet de sovietici.

* În timp ce alți vest-germani care-și vizitau rudele în Germania de Est erau hărțuiți și urmăriți permanent de STASI (temuta poliție politică a regimului comunist), Scholz nu a avut nici măcar dosar de urmărire. Pentru orice om familiarizat cât de cât cu acea perioadă, asta nu poate însemna decât un singur lucru: actualul cancelar german era „omul rușilor”.

* Scholz s-a întâlnit în repetate rânduri cu liderii est-germani, conducând delegații ale radicalilor din mișcarea socialistă vest-germană.

* S-a exprimat vehement împotriva programului prin care Ronald Reagan a și înfrânt, de fapt, URSS, scutul anti-rachetă operațiunea numită „Războiul stelelor”.

* Nu doar în privința politicii externe de securitate s-a poziționat Scholz de partea rușilor și a regimurilor dictatoriale comuniste, ci și atunci când a fost vorba despre compatrioții săi din Germania de Est. În timp ce STASI urmărea, aresta și deporta sute de persoane care erau considerate disidenți, Scholz venea în Berlinul de Est și lăuda Guvernul comunist pentru politicile sale moderate și constructive!

* Istoricul german subliniază că a descoperit în arhive documente indubitabile că Scholz și-a aliniat politica, permanent, cu cea a URSS, și nu cu cea a țării sale și a SUA.

* Astăzi vedem că, deși de la acele evenimente au trecut peste 30 de ani, Olaf Scholz continuă să joace cartea Rusiei, spune istoricul Hubertus Knabe, ceea ce-l face pe Putin “să-și frece mâinile de bucurie”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.