Teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138, dezvăluie jurnalista Emilia Șercan într-o anchetă publicată de Pressone.ro

Conținutul din cel puțin 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului.

Cu câteva excepții, porțiunile plagiate depistate au fost copiate din surse tipărite, care nu ar putea fi detectate cu un soft anti-plagiat.

  • Pe data de 14 decembrie, Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut explicații lui Florin Roman cu privire la acuzațiile de plagiat, au declarat înalte surse guvernamentale pentru G4Media. Roman i-a transmis prim-ministrului că este vorba, de fapt, doar de definiții reproduse și nu de plagiat. Nicolae Ciucă i-a cerut ministrului Digitalizării să clarifice cât mai curând situația în care se află spunându-i că este de așteptat o demisie.

Accesul la teză l-am primit în decembrie 2021, după trei solicitări scrise făcute de PressOne către Biblioteca Națională începând cu luna mai 2021. Săptămâna trecută am primit acces și la Biblioteca UNAP.

În acest articol nu voi putea prezenta fotocopii, pentru că atât regulamentul Bibliotecii Naționale, cât și cel al UNAP interzic fotografierea paginilor dintr-o teză de doctorat. În schimb, veți putea citi, comparativ, transcrierile unor pagini din lucrarea premierului și din textele-sursă.

Analiza lucrării a revelat – pe lângă copierea mot à mot – patru tehnici clasice de mascare a plagiatului folosite în teza prim-ministrului.

  • Într-o declarație transmisă aseară, premierul Nicolae Ciucă susține că teza sa de doctorat „a fost întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv”. Punctul de vedere integral al premierului poate fi citit mai jos, în text.

Premierul României, generalul în rezervă Nicolae Ciucă, a plagiat în lucrarea de doctorat pe care a susținut-o în 2003 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP).

Mai multe pagini din lucrarea sa au fost copiate fără ca textele preluate să fi fost atribuite în mod corect autorilor originali și fără să fi fost marcate cu ghilimele, așa cum cer normele academice și în acea perioadă.

Analiza celor 138 de pagini ale tezei am făcut-o bazându-mă pe resurse bibliografice limitate, disponibile în format tipărit la Biblioteca Națională a României și la biblioteca UNAP.

Dincolo de conținutul copiat descoperit deja, nu este exclus ca o analiză bazată pe surse bibliografice extinse – de tipul unor documente interne ale departamentelor de Integrare Euro-Atlantică și Relații Militare Internaționale din Ministerul Apărării Naționale, invocate în teză – să dezvăluie și alte porțiuni de conținut plagiat.

Chiar și fără conținutul plagiat identificat, teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă nu are nicio relevanță academică. Nu are o metodologie de cercetare și nici o parte de cercetare, elemente obligatorii pentru o teză de doctorat.

Sursa principala a conținutului plagiat în teza premierului Nicolae Ciucă este reprezentată de două teze de doctorat, care ulterior au fost publicate în volum, și de alte două cărți.

Prima teză identificată ca sursă de conținut plagiat pentru lucrarea lui Ciucă îi aparține lui Paul Dănuț Duță și a fost susținută la UNAP în 2001. Lucrarea științifică se numește Acțiuni militare internaționale legitime și a fost coordonată de profesorul Emil Chețe, îndrumătorul pe care l-a avut și premierul.

Paul Dănuț Duță a publicat o parte din teză în 2001, la Editura Militară din București, într-un volum care are titlul ​Legitimitatea operațiilor militare altele decât războiul. Această carte este semnată de Iosif Armaș, Cornel Purcărea și Paul Dănuț Duță.

Armaș a fost deputat PSD în legislatura 2000 – 2004, fiind considerat unul dintre „baronii” partidului la acel moment. Purcărea a fost ofițer de informații militare, potrivit Rise Project.

Cea de-a doua teză îi aparține lui Mircea Mândru și a fost susținută, tot la UNAP, în 1999. Lucrarea, care are titlul Conținutul principalelor acțiuni strategice ale armatei României în cadrul operațiunilor multinaționale, altele decât războiul, a fost coordonată de profesorul Valentin Arsenie.

Și această teză a fost publicată în volum, cu titlul Lumea între războiul rece și pacea fierbinte. A apărut în 2000 sub semnătura lui Mândru la Editura Expert din București.

Plagierea unei alte teze de doctorat este un act de încălcare a integrității academice deosebit de grav.

O teză de doctorat reprezintă, prin definiție, rezultatul unei cercetări științifice originale al cărei scop este să contribuie, prin descoperirile făcute, la cunoașterea comună și la progresul umanității. Însușirea rezultatelor muncii altcuiva nesocotește scopul însuși al studiilor doctorale.

În acest caz, gravitatea este cu atât mai mare cu cât ambele teze din care Nicolae Ciucă a plagiat au fost susținute cu câțiva ani înainte în aceeași școală doctorală, una dintre ele fiind coordonată chiar de îndrumătorul actualului premier, generalul de brigadă în rezervă (r) Emil Chețe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.