Clotilde Armand, primarul sectorului 1, acuză fosta administrație PSD a sectorului că a ”făcut bani de diamante” furând de la școli, scrie Educatieprivata.ro.

Fostul primar Dan Tudorache este implicat într-un dosar penal în care procurorii cercetează, între altele, cum a dobândit bijuterii și pietre prețioase în valoare de 9 milioane de lei.

Ce spune Clotilde Armand:

”Cum a făcut administrația PSD bani pentru diamante? Au furat de la școli.

Am constatat că fostele administrații ale Sectorului 1 au furat într-un mod organizat banii comunității locale, prin contracte supraevaluate date cu dedicație unor firme de casă. Nu spun eu asta, ci chiar Curtea de Conturi, care a finalizat în această săptămână controlul la Compania de Investiții și Dezvoltare în Sănătate și Domenii de Interes Public- Privat Sector 1 SA. Este chiar societatea care a cumpărat în mass-media reclame pentru campania electorală a lui Daniel Tudorache. Inspectorii au constatat că, în septembrie 2020, s-a dat un tun financiar de 21,2 milioane lei atunci când s-au achiziționat cele 1.200 de nebulizatoare, care, pe hârtie, trebuiau să ajungă la școli. Prețurile au fost supraevaluate de peste șapte ori, iar achiziția era complet nejustificată și s-a făcut fără aprobarea Consiliului Local. O achiziție formală făcută în procedură de “urgență”, prin negociere fără publicarea anunțului de participare. Un număr de 568 de nebulizatoare au ajuns la 24 de școli, dar nu au fost niciodată folosite, deoarece nu erau autorizate pentru a face dezinfecție cu substanțe biocide și nu aveau nici personal specializat.

Am inițiat deja demersurile pentru recuperarea prejudiciului de 21,2 milioane lei și voi trimite raportul final procurorilor DNA, pentru ca cei vinovați să răspundă pentru aceste nereguli. Firma care a făcut această achiziție, DAP Team & Partners, a fost înființată la în noiembrie 2019, și am constatat că a fost abonată la contractele date de Primăria Sectorului 1. De altfel, jurnaliștii Libertatea au relatat că societatea a vândut termoscanere școlilor din Sectorul 1, fără licitație, la un preț de cinci ori mai mare, și tablete de 10 milioane de euro pentru copiii din Sectorul 5. Pentru acest achiziții s-a deschis un dosar la DNA. Ce puteam face cu cei 21,1 milioane lei? Vă spun ce-mi vine prima dată în minte, un corp nou de școală, modern, pentru că avem nevoie în Sectorul 1 de condiții civilizate de educație.”

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Credeți că ar trebui să i se interzică Dianei Șoșoacă să mai dețină o funcție publică pentru cel puțin 10 ani?

View Results

Loading ... Loading ...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.