Newsweek România a intrat în posesia listei cu locuințe de serviciu vândute de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) către angajații companiei de stat, în ultimii 30 de ani. Conform documentelor oficiale, CNAIR a vândut 31 de apartamente și vile.
Septimiu Buzașu, președintele Consiliului de Administrație al CNAIR, și-a cumpărat două case de la stat. Un apartament de serviciu pe Calea Victoriei și o vilă construită de ANL în spatele complexului Romexpo. Cele două imobile nu se mai regăsesc în declarațiile de avere, deși Buzașu locuiește în continuare în vila ANL.
Printre beneficiari este și Narcis Neaga, fost director general al CNAIR, dar și pe directorul Liviu Gheorghe.
77.000 euro pentru o vilă și un apartament
Întrebat dacă a contat faptul că era secretar de stat în Ministerul Transporturilor atunci când a achiziționat vila de la ANL, Buzașu a spus inițial că nu deținea funcția publică la momentul semnării contractului. „Nu eram secretar de stat când am luat casa de la ANL. Eu eram înscris la ANL din 2001. Atunci m-am înscris la locuință prin credit ipotecar la ANL. Nu am cumpărat casa când eram secretar de stat”, a precizat Buzașu.
Pus în fața documentelor, Septimiu Buzașu a recunoscut că a cumpărat casa în 2005: „Da, da, da! Aveți dreptate. Ultima semnătură s-a pus în 2005. Gata, în februarie! Da, eram secretar de stat. Faptul că eram secretar de stat nu a influențat cu nimic. Procedurile au durat șase luni, iar demersurile le-am făcut în 2004”.
Cele două imobile nu mai apar în declarațiile de avere pentru că le-a cedat oficial în urma partajului. Dar, în prezent, locuiește tot în vila cumpărată de la ANL.
Case pentru șefiFostul director general al CNAIR, Narcis Neaga, se află și el pe lista celor care și-au cumpărat locuințe de serviciu. Conform CNAIR, Neaga a plătit 45.030 euro pe locuința de serviciu, însă oficialii companiei de stat au refuzat să comunice tipul de imobil achiziționat.
Un alt director din CNAIR, Liviu Gheorghe, a plătit la rândul lui 45.583 euro pe locuința de serviciu. Dorina Tiron, un fost director general al CNAIR, și-a cumpărat locuința de serviciu de la Direcția Regională Iași pentru care a plătit aproximativ 325 milioane lei vechi.
Tot la Iași, în anul 2000, directorul de regională Doina Maria Judele și-a cumpărat locuința de serviciu cu 262,3 milioane lei vechi.
O vilă de serviciu folosită de oficialii Direcției Regionale de Drumuri București a fost vândută cu suma de 331.800 lei lui Gheorghe Gabora. La Regionala Brașov, doar directorul adjunct și șefii de serviciu și-au cumpărat locuințele de serviciu.
Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 15.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI