Președintele Klaus Iohannis a afirmat, într-un discurs susținut la Opera Națională din Timișoara, că este cuprins de rușine pentru că, la 30 de ani de la Revoluția din 1989, călăii de atunci sunt încă liberi, acest lucru fiind ”cea mai mare dezonoare” pentru istoria postcomunistă a României, scrie G4Media.ro.

Care credeți că este cea mai mare prioritate a guvernului PNL în perioada imediat următoare?

View Results

Loading ... Loading ...

În discursul susținut cu ocazia celebrării a trei decenii de la începutul revoluției anticomuniste, președintele Iohannis a  evocat memoria celor care au murit în acele zile și suferințele familiilor lor, suferințe care persistă și  astăzi și sunt amplificate de faptul că cei vinovați încă nu au plătit.

”Dreptatea înseamnă aflarea vinovaților și pedepsirea celor care au curmat vieți, celor responsabili de represiunea dezlănțuită împotriva revoluționarilor. Responsabili pentru crime. Responsabili pentru locul rămas gol din cauza cruzimii lor. Responsabili pentru chipuri îndurerate de copii orfani, văduve și părinți care nu au încetat niciodată să plângă. Îmi plec capul cu deosebit respect pentru voi, urmașii celor dispăruți, pentru eroi și pentru martiri. Dar, în același timp, un adânc sentiment de rușine profundă mă copleșește. La 30 de ani de la Revoluție, cu câteva excepții, călăii acelor zile se plimbă încă liberi”, a spus președintele.

Pedepsirea  vinovaților este necesară nu doar  ca o reparație pentru familiile victimelor, ci și ca un act de demnitate națională.

”Cea mai mare dezonoare pentru istoria României postcomuniste este că nu am aflat încă adevărul despre crimele odioase săvârșite la Revoluție, în care au fost implicate forțele de represiune ale regimului, în frunte cu Securitatea lui Ceaușescu. Aceste orori nu pot rămâne în continuare nepedepsite, tiranii nu trebuie să scape oprobriului, adevărul cu privire la acele zile care au schimbat cursul istoriei trebuie elucidat! Această datorie neîmplinită a Justiției din România trebuie reparată pentru victime, dar și pentru a restaura în întregime demnitatea unei națiuni care, în sfârșit, și-ar recupera astfel integral momentul fondator al democrației sale”, a afirmat șeful statului.

Klaus Iohannis a susținut că pedepsirea vinovaților va împiedica ”diluarea” memoriei colective și revalorizarea crimelor comunismului. ”A spune azi că în România lui 1989 nu a existat o revoluție anticomunistă este un act rușinos de negare a sacrificiului uman incomensurabil”, a spus  președintele.

Acesta s-a referit pe larg și la martiriul Timișoarei, primul oraș care s-a revoltat împotriva regimului comunist în  1989. ”Gloanțele au curmat vieți, bâtele au schingiuit trupuri, flăcările au mistuit cadavre. Pentru libertate a fost plătit cel mai scump preț. Fii și fiice, frați și surori, mame și tați au fost uciși pentru aspirația lor arzătoare de a fi liberi. Datorită sacrificiului lor suprem, noi suntem astăzi liberi, într-o țară democratică. De aceea, avem datoria sacră să evocăm curajul lor și să aducem un pios omagiu tuturor eroilor și martirilor noștri”, a mai spus Klaus  Iohannis.

Urmărește-ne și pe TWITTER!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.