Sindicatele din Poliţie atrag atenţia asupra unei numiri cel puţin scandaloase: un comisar-şef prins anul trecut băut la volan a fost numit director al Corpului de Control al Poliţiei Române, adică exact la unitatea care se ocupă cu cercetarea abaterilor de la normele deontologice şi a actelor de indisciplină comise de poliţişti!

Mai exact, în urmă cu aproape un an, comisarul-şef Iulian Ionică, pe vremea aceea împuternicit în funcţia de director al Direcţiei Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), a rămas fără permis, după ce poliţiştii rutieri l-au prins băut la volan, cu o alcoolemie de 0,22‰ alcool pur în aerul respirat. „Cine greşeşte plăteşte! Am băut şi eu o bere, m-au prins şi mi-au luat permisul”, a fost prima reacţie a comisarului-şef Iulian Ionică.

Deşi, conform Codului Rutier în vigoare, o alcoolemie de sub 0,40 mg/litru alcool pur în aer expirat se sancţionează cu amendă de la 21 la 50 de puncte şi suspendarea permisului auto pentru jumătate de an, respectiva abatere este mult mai gravă dacă este săvârşită de un poliţist cu o asemenea funcţie de răspundere. Cu toate acestea, conducerea Poliţiei Române şi cei din fruntea Ministerului Afacerilor Interne au hotărât ca Iulian Vicenţiu Ionică să fie numit definitiv în funcţia de director al Direcţiei Control Intern a IGPR, departamentul care, în principiu, trebuie să facă ordine în instituţie. Concret, Direcţia Control Intern este unitatea operativă centrală a Poliţiei Române care are ca principală misiune executarea controalelor şi verificărilor la unităţile IGPR. Între altele, conform reglementărilor interne ale IGPR, Direcţia Control Intern se ocupă şi cu „cercetarea prealabilă a abaterilor de la normele deontologice şi a actelor de indisciplină comise de poliţiştii şi personalul contractual din structurile Poliţiei Române”.

Demersul Europol şi răspunsul IGPR 

În luna martie a acestui an, Sindicatul Europol, prin vocea vicepreşedintelui Ioan Cănărău, i-a solicitat şefului Poliţiei Române să comunice ce sancţiune s-a luat împotriva comisarului-şef Ionică. „Poliţistul trebuie să aibă un comportament corespunzător atât în societate, în familie, cât şi în timpul serviciului. Vă rugăm să ne comunicaţi Dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române prin care s-a dispus cercetarea disciplinară a ofiţerului de poliţie şi sancţiunea disciplinară administrată”, arăta Ioan Cănărău în adresa trimisă IGPR.

Răspunsul trimis de instituţie printr-o adresă semnată de comisarii-şefi Paul Bălţăţeanu şi Răzvan Dumitru este năucitor. Concret, la solicitare punctuală, IGPR răspunde că, în cazul lui Iulian Vicenţiu Ionică, „măsurile dispuse în plan intern au fost dimensionate corespunzător circumstanţelor producerii evenimentului”. IGPR a refuzat să dea o serie de detalii asupra măsurilor susţinând că trebuie să respecte „Regulamentul (UE) nr 679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce preveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date”.

Şeful e vindecat, prostul… tras în ţeapă 

Răspunsul IGPR a provocat o reacţie dură din partea poliţiştilor. „În Poliţia Română, dacă eşti Directorul Direcţiei Control Intern şi eşti prins băut la volan, în timpul serviciului, nu eşti tras la răspundere disciplinară, dimpotrivă, primeşti sarcina să elaborezi şi să avizezi proceduri care stabilesc condiţiile în care sunt cercetaţi disciplinar poliţiştii! Frumos, nu? Deontologic, nu? De bun-simţ, nu? Legal, nu? Anul trecut, Directorul Direcţiei Control Intern, Cms-şef Ionică Iulian, a fost depistat în trafic, în timpul serviciului, cu o îmbibaţie alcoolică în aerul expirat de 0,22 mg/L. Inspectorul General avea obligaţia să declanşeze cercetarea disciplinară. Nu şi-a îndeplinit-o. Ba mai mult, dispune ca Direcţia Control Intern să elaboreze o procedură privind cercetarea disciplinară a poliţiştilor, sub directa îndrumare a ofiţerului de poliţie care NU a adus niciun prejudiciu de imagine Poliţiei Române şi NU a încălcat Codul Deontologic şi interdicţia de a consuma alcool în timpul programului de lucru, cine altcineva decât Cms-şef de poliţie Ionică Iulian. Ministrul Bode, în prostia lui, critică agenţi de poliţie în spaţiul public, îi găseşte vinovaţi fără nicio anchetă internă. În schimb, când e vorba de un director din conducerea Poliţiei, ministerul tace, IGPR-ul nu mârâie, protecţia ofiţerului fiind asigurată… în stil mafiot.

Lucrătorii Direcţiei Control Intern învie morţi. Dacă le duci un cadavru în putrefacţie, fac minuni, îl readuc la viaţă. Dacă ei zic că trăieşte, păi trăieşte, punct. Suntem noi proşti şi chiori, vedem numai ilegalităţi şi abuzuri când, de fapt, în Poliţia Română totul merge ca uns. Managementul unsorii protectoare funcţionează! Dai cu alifie, vina dispare. Şeful e vindecat, prostul… tras în ţeapă!”, a concluzionat Sindicatul Europol într-o postare pe Facebook despre acest caz.

Sistemul este nefuncţional intenţionat 

Comisarul Cristian Ghica a explicat pentru „Adevărul” că atitudinea conducerii MAI nu este deloc întâmplătoare. „Nu mă mai miră nimic. Totul este calculat pentru că nu are nimeni interesul să-l protejeze aiurea pe cel care conduce Direcţia Control Intern atunci când greşeşte.

E ca şi cum pui lupul paznic la oi. Au sesizat că omul este o persoană şantajabilă şi l-au iertat pentru a-l putea pune mai târziu să facă unele jocuri din poziţia pe care o are”, a subliniat poliţistul.

Care, dintre cei doi liberali, este potrivit pentru a prelua conducerea PNL-ului și pentru a asigura o reformă reală a partidului?

View Results

Loading ... Loading ...

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 17.800 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICIcri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here