Giorgiana Hosu, fosta şefa DIICOT în al cărei mandat dosarul „10 August” a suferit o clasare ruşinoasă, va deveni, începând de la 1 iulie, o tânără pensionară specială. Secţia pentru procurori a CSM i-a transmis, marţi, preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de eliberare din funcţie prin pensionare a acesteia, la doar 48 de ani, scrie Epochtimes-romania.com.

„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după suplimentarea ordinii de zi, a hotărât înaintarea către preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, începând cu data de 01.07.2021, a doamnei Hosu Elena Giorgiana, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (unanimitate)”, se arată în decizia secţiei de procurori a CSM.

Reamintim că Hosu a demisionat de la şefia DIICOT în septembrie 2020, după ce soţul ei, fostul poliţist Dan Hosu, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare în dosarul Carpatica Asig, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

Până la momentul respectiv, Hosu s-a ţinut de scaun, deşi societatea civilă îi cerea puternic demisia după clasarea ruşinoasă a acelei părţi din dosarul „10 August” care viza acuzaţiile aduse şefilor jandarmeriei. Spunem ruşinoasă pentru că ulterior s-a dovedit că procurorul care a decis clasarea a audiat doar 4 martori ţinând dosarul practic în nelucrare, iar argumentele invocate pentru exonerarea de răspundere a şefilor Jandarmeriei păreau luate din emisiunile Antenei 3. În calitate de şef ierarhic, Giorgiana Hosu ar fi putut verifica dacă procurorul Doru Stoica instrumentează dosarul şi lucrează la el.

Ulterior, la presiunea societăţii civile, clasarea a fost infirmată. Redeschiderea dosarului a trenat însă, Hosu trimiţând ordonanţa de infirmare a clasării la o instanţă care nu avea competenţă.

Giorgianei Hosu i s-a reproşat şi conflictul de interese în dosarul „10 August”, soţul ei fiind, conform presei, prieten cu celebrul colonel Paraschiv, aka Fantoma Albă. Paraschiv nu a fost inculpat niciodată pentru cele întâmplate la „Jandarmeriadă”, când circa 100.000 de oameni au fost gazaţi.

Care, dintre cei doi liberali, este potrivit pentru a prelua conducerea PNL-ului și pentru a asigura o reformă reală a partidului?

View Results

Loading ... Loading ...

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 17.800 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICIcri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here