Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, cunoscut pentru faptul că în 2015 se deplasa cu o limuzină Mercedes de 63.000 de euro, a încercat să-și mobilizeze enoriașii pentru referendumul familiei tradiționale, scrie G4Media.ro.
În predica sa de vineri, mitropolitul Streza s-a referit la homosexuali drept cei pe care “Biserica nu o să-i căsătorească niciodată”, și a spus că aceştia vor veni să ceară dreptul de a se căsători şi “vor lua şi copiii noştri, pentru că ei nu pot face copii”, transmite Agerpres.
“Problema este mare de tot, e un examen al nostru. Dacă au pornit credincioşi şi ne-au determinat pe noi să fim de acord şi să ne dăm adeziunea faţă de acest demers al lor, acum, dacă nu ieşim cu toţii, să fim prezenţi – importantă este prezenţa, nu altceva. Că spui “da”, toţi vor spune “da”, cei care spun “nu”, nu vin. Dar dacă, din trei milioane care am semnat, dacă nu dublăm, dacă nu suntem acum şase milioane ca să votăm, n-are niciun rost, nu are nicio valoare, deci nu se aprobă referendumul, nu este valid (…). De aceea, vă rugăm mult de tot, este un examen, cel mai greu examen pe care-l dăm noi acum, în libertate”, a spus mitropolitul Ardealului, în predica rostită vineri la hramul Mănăstirii Sădinca, potrivit Agerpres.
Streza a intrat în atenția publică în 2015, când a început să se afișeze cu o limuzină Mercedes E350 4matic, cotată la minimum 63.000 de euro. Streza l-a blestemat atunci pe ziaristul care a făcut dezvăluirile.
Tot Streza i-a dat binecuvântarea lui Becali pentru cărțile scrise de acesta în penitenciar, cărți care i-au adus reducerea pedepsei și eliberarea mai rapidă.
Alătură-te grupului DAC News! Împreună dezbatem cele mai importante subiecte.
Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!
Mitropolit Sterza, arăti la față rău ! Dacă homosexualitatea este un păcat, părinte lasă pe Dumnezeu să-i judece ! Nu fă judecată, nu esti indreptătit de Dumnezeu să fii in locul Lui ! Fii mai smerit, părinte! Un autoturism de 63.000 euro, in care te „legeni”, nu este o faptă smerită ! Du-te la rugăciune pentru iertare !
Au inceput preotii „reformiada”? Mai bine s-ar ruga pentru această Românie. Dar dacă ei se roagă pentru …altele…cum ar fi luxul, odăjdiile aurite si coroanele bătute in pietre pretioase. Mentionez că nu toti preotii sunt asa ! si nu judec ci constat !
Comments are closed.