Senatorul USR Cristi Berea a declarat luni că a propus un amendament la Legea bugetului de stat pentru 2023 care prevede dotarea poliţiştilor cu pistoale cu electroşocuri, pentru ca oamenii legii să nu fie luaţi “pe nepregătite” în anumite situaţii, scrie Epochtimes-romania.com.

“Vedem de ceva vreme cazuri în care efective ale Poliţiei sunt luate pe nepregătite. De aici şi nemulţumirea noastră faţă de Poliţie. Am propus un amendament la Legea bugetului pentru a fi remediată această problemă, respectiv ca Poliţia Română să fie dotată cu echipament tip taser. Este vorba de pistoale cu electroşocuri, care sunt arme neletale, dar sunt extrem de eficiente. Astfel de arme sunt în dotarea poliţiştilor din SUA sau din ţări europene”, a precizat Berea, citat de News.ro.

Senatorul a afirmat că suma propusă în acest sens se ridică la 500.000 de lei, adăugând că amendamentul a fost votat în comisiile reunite de apărare.

“Nu este o sumă ce nu poate fi suportată de către statul român. Dacă forţele de ordine ar avea astfel de echipamente nu am mai vedea situaţii în care poliţiştii sunt ameninţaţi de către cei care încalcă legea”, a continuat Berea.

Pentru a se materializa propunerea, aceasta trebuie să fie votată şi în plen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.