Jurnalista Emilia Şercan a reuşit să-i identifice pe toţi cei 19 membri ai Grupului de Comunicare Strategică, entitatea care controlează de la finalul lui februarie 2020 întreaga comunicare despre evoluţia epidemiei în România, scrie Epochtimes-romania.com.

Dezvăluirile, publicate în Press One, vin după ce Guvernul a refuzat în mod sistematic de mai bine de un an, în ciuda numeroaselor solicitări ale presei, ONG-urilor şi a trei interpelări parlamentare, să spună publicului cine sunt membrii acestui misterios Grup, singura autoritate care decide ce trebuie să ştim – sau să nu ştim – despre situaţia COVID-19 în ţară.

Acel Grup care anunţă zilnic, la ora 13:00, buletinul de informaţii despre numărul de noi îmbolnăviri, decese, rata de infecţie din fiecare judeţ etc. Şi e tot acel grup care s-a opus constant timp de un an de a fi comunicate datele în mod defalcat, pe judeţe.

Ce aflăm azi:

– autorităţile medicale sunt complet marginalizate – există un singur reprezentant al Ministerului Sănătăţii;

– Dacă Sănătatea are un reprezentant, Jandarmeria are doi, Poliţia de Frontieră are doi, IGSU are doi, Poliţia Română are doi etc.;

– 12 din 19 membri au grade militare sau de poliţie;

– aproape toţi membrii sunt purtători de cuvânt sau directori ai direcţiilor de comunicare din instituţiile unde lucrează.

Când Emilia Şercan a cerut informaţiile acestea oficial, argumentul folosit de Ministerul de Interne pentru a nu le da a fost că informaţiile conţin date cu caracter personal, „fiind exceptate de la accesul liber al cetăţenilor”.

Cine sunt membrii Grupului

I. Structura activă a grupului are 9 membri:

Guvern

ANDI MANCIU – coordonatorul Grupului de Comunicare Strategică. În prezent ocupă funcţia de consilier de stat în Guvernul României. A fost ziarist specializat în domeniul politic timp de nouă ani. A intrat în presă în 2006 la Realitatea TV. Ulterior, a fost reporter la Evenimentul Zilei, la agenţia de ştiri NewsIn, la B1 TV şi la agenţia de presă Mediafax. A ieşit din presă în 2015 pentru a se ocupa de comunicare politică. A fost coordonator al Departamentului de Comunicare al PNL timp de patru ani, până în noiembrie 2019. După ce preşedintele PNL, Ludovic Orban, a devenit premierul României, Manciu a devenit consilier de stat al prim-ministrului şi coordonator al comunicării la nivel guvernamental.

IULIAN DRĂGOI – este comisar de poliţie şi detaşat consilier la cabinetul secretarului de stat Andi Manciu de la Guvern. A fost director al Departamentului de Comunicare Strategică din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), dar şi şef împuternicit al Direcţiei de Informare şi Relaţii Publice din MAI. A lucrat în presă înainte să devină ofiţer de poliţie. A fost reporter acreditat pe poliţie la Realitatea TV şi, mai apoi, la România TV. Din februarie 2016 a intrat în Ministerul de Interne, fiind angajat ca ofiţer la Direcţia de Informare şi Relaţii Publice, pe care a ajuns să o conducă prin împuternicire patru ani mai târziu.

Ministerul de Interne

SORINA ELENA COŞBUC – este consilier al ministrului de Interne, funcţie pe care a avut-o atât în mandatul lui Marcel Vela, cât şi în cel al lui Lucian Bode. Înainte să intre în zona de consiliere politică a fost producător executiv al ştirilor de la Realitatea TV şi producător al emisiunii „Jocuri de Putere”, moderată de fostul realizator TV Rareş Bogdan, în prezent europarlamentar PNL. De altfel, Sorina Coşbuc a plecat din presă imediat după intrarea PNL la guvernare, în noiembrie 2019. A fost pentru două luni (noiembrie 2019 – ianuarie 2020) consilier al ministrului de Interne Marcel Vela, după care a intrat în echipa de consilieri ai secretarului de stat Andrei Baciu de la Ministerul Sănătăţii, unde a stat foarte puţin, întorcându-se din nou în poziţia de consilier al lui Vela.

ADRIAN CUŢURESCU – este inspector principal şi directorul adjunct al Centrului Cultural din Ministerul de Interne, funcţie pe care o ocupă începând cu 2019. În anul 2008 lucra deja la Direcţia de Informare şi Relaţii Publice din MAI, la acel moment fiind simplu agent de poliţie. A intrat în corpul ofiţerilor de poliţie în anul 2015.

Ministerul Sănătăţii

OANA GRIGORE – este directoarea Direcţiei Relaţii cu Presa, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din Ministerul Sănătăţii. Lucrează din 2003 în Ministerul Sănătăţii, unde a ocupat timp de mai mulţi ani, cu scurte perioade de pauză, funcţia de purtător de cuvânt.

Ministrul Afacerilor de Externe

ANDREI ŢĂRNEA – este diplomat şi directorul general al Direcţiei pentru Comunicare şi Diplomaţie Publică al Ministerului Afacerilor Externe (MAE). A fost timp de şapte ani directorul Institutului Aspen România (2010 – 2017). A fost comisar al Sezonului România – Franţa (2018 – 2019), un program guvernamental bilateral creat cu scopul de a schimba imaginea publică la nivel de societate prin cultură.

OANA DARIE – este purtător de cuvânt al MAE din iunie 2018. Lucrează în MAE din 2015, anterior fiind consilier pentru Afaceri Europene şi secretar I. Şi-a început cariera în sistemul public în 2006, la Ministerul Sănătăţii, unde a fost consilier pentru Afaceri Europene timp de doi ani, după care a lucrat timp de trei ani, pe aceeaşi poziţie, la Departamentul pentru Afaceri Europene din cadrul Guvernului. Între 2011 şi 2015 a lucrat la Comisia Europeană ca jurist.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

THEODOR DAN MIHAI – este purtătorul de cuvânt al Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului de Interne din vara anului trecut. A intrat în aparatul guvernamental la începutul anului 2019 în poziţia de consilier la cabinetul secretarului de stat Raed Arafat. În prima declaraţie de avere completată ca angajat al statului, Mihai afirma că anterior nu a realizat niciun venit şi nu declară niciun bun imobil sau mobil şi nici un cont în bancă. Practic are o declaraţie de avere goală. De asemenea, nu există nicio informaţie publică despre activitatea lui anterioară.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale

CĂTĂLIN CHIRCĂ – este locotenent-colonel şi este purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) din noiembrie 2019. Anterior, începând cu 2010, a lucrat ca ofiţer la IGSU al judeţului Alba pentru trei ani, iar din 2013 a devenit purtător de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Este absolvent al Academiei Forţelor Terestre, iar ulterior a obţinut o diplomă de licenţă în drept la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

* * *

II. Structura de suport a grupului are 10 membri:

Ministerul Apărării Naţionale

CONSTANTIN SPÂNU – este general de brigadă şi şef al Direcţiei Informare şi Relaţii Publice din Ministerul Apărării Naţionale (MApN) începând cu 2016. Din 1999 lucrează în diverse structuri care se ocupă de comunicare în MApN, iar timp de opt ani a fost purtător de cuvânt al instituţiei. A absolvit Academia Forţelor Aeriene în 1993, deţine o diplomă de licenţă în ştiinţe politice la Universitatea din Bucureşti şi a urmat mai multe cursuri de perfecţionare în străinătate.

Ministerul Transporturilor

LAURENŢIU VOICU – este directorul Direcţiei de Comunicare, Relaţia cu Sindicatele, Patronatele şi Organizaţiile Neguvernamentale din Ministerul Transporturilor din 2016. Lucrează în administraţia publică de la începutul anilor 2000, cea mai mare parte a timpului fiind angajat al Ministerului Transporturilor, însă în trecut a mai fost consilierul personal al preşedintelui Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, dar şi membru în Consiliile de Administraţie de la TAROM, Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa sau Administraţia Fluvială Dunărea de Jos.

ALINA MOISOI – este colonel de pompieri şi şefa Serviciului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), dar şi coordonatoarea comunicării pentru Comitetul Naţional a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Potrivit propriei pagini de Facebook, Moisoi a studiat Dreptul la Universitatea „Nicolae Titulescu”.

ADRIAN MARIN – este maior şi purtător de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Lucrează de circa zece ani în IGSU în zona de comunicare, pentru o perioadă fiind parte a colectivului de redacţie al Revistei „Dealul Spirii”.

Inspectoratul General al Poliţiei Române

GEORGIAN DRĂGAN – este comisar-şef şi împuternicit din septembrie 2020 să conducă Centrul de Informare şi Relaţii Publice din Poliţia Română. Lucrează în structura de comunicare a Poliţiei Române din 2014, asigurând şi în prezent atribuţii de purtător de cuvânt. Lucrează în structurile Ministerului de Interne începând cu 2012, după ce a absolvit Academia de Poliţie.

CORNEL OCTAVIAN DAN – este comisar şi împuternicit şef al Serviciului de Comunicare şi Informare Publică din cadrul Centrul de Informare şi Relaţii Publice din Poliţia Română. Lucrează în această structură din 2013, anterior fiind poliţist la Secţia 23 din Bucureşti.

Inspectoratul General al Jandarmeriei Române

SORIN DESPINA – este colonel şi împuternicit din ianuarie 2020 ca şef al Serviciului Comunicare Publică din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR). Lucrează de peste 20 de ani în Jandarmerie, iar cea mai mare parte a acestora a activat în cadrul Revistei „Jandarmeria Română”.

GEORGE ENE – este maior şi lucrează în cadrul Biroului Revista „Jandarmeria Română” din cadrul IGJR. În 2010 absolvit Academia de Poliţie, iar până în 2014 a lucrat la Unitatea Specială 30 Jandarmi Protecţie Instituţională „Obiective Diplomatice” Bucureşti, după care s-a transferat la Revista „Jandarmeria Română”.

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră

TATIANA BERLINSCHI – este comisar-şef de poliţie şi este împuternicită din 2020 să ocupe funcţia de şef al Centrului de Informare şi Relaţii Publice din Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF). În trecut a mai ocupat diverse poziţii de conducere în cadrul Inspectoratului.

ALEXANDRA GĂVAN – este comisar şi este împuternicită din 2020 să ocupe funcţia de şef al Biroului de Presă al IGPF. Tot de anul trecut ocupă şi funcţia de purtător de cuvânt al Inspectoratului. A lucrat la Inspectoratul Judeţean de Poliţia de Frontieră Giurgiu, iar din 2016 s-a mutat la IGPF.

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 17.500 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here