Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a afirmat, miercuri seară, că Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) a stabilit, printr-o expertiză, că înregistrarea în care ea le-ar fi dat ordine procurorilor din subordine ”să ajungă la premier” a suferit editări.

Sunt două expertize în dosar care constată că nu am făcut acele afirmaţii. Chiar Inspecţia Judiciară constată că nu am făcut acea afirmaţie. Toţi martorii care au fost audiaţi, respectiv procurorii care au fost la şedinţă, au spus că nu am făcut acea afirmaţie. Şi nu am făcut acea afirmaţie. Încă din prima seară (…) când a apărut acea înregistrare am precizat că anumite afirmaţii nu le-am făcut. (…) Anumite cuvinte, n-am să vi le spun care, dacă vă puneţi căştile şi o să ascultaţi atent, o să vedeţi că nu acelea au fost rostite, redarea este greşită. Am menţionat şi menţionez că s-a stabilit, printr-o expertiză făcută de Institutul de Criminalistică, faptul că acea înregistrare a suferit editări, modificări„, a declarat Laura Codruţa Kovesi într-o conferinţă de presă susţinută la sediul DNA.

Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.