Fostul ministru USR al Economiei Claudiu Năsui a atras atenţia, luni, că repararea ţevilor prin care circulă apa caldă în Bucureşti se va termina în 89 de ani, 8 luni şi 16 zile, scrie Epochtimes-romania.com.

„Nu este o exagerare. Atât ar dura reparaţiile sistemului de încălzire centralizată de stat din Bucureşti la ritmul actual. S-ar termina în anul 2110, iar asta cu indulgenţă şi presupunând că nu se mai strică niciodată nimic. Soluţii există, dar nu cu actualul sistem de stat. Cum stau lucrurile? Sistemul are o reţea de 4.000 km de conductă, 1.000 km primară şi 3.000 km secundară. 81% din reţeaua primară are nevoie de reabilitare, 771 km din 954 km de reţea. Pe lângă asta mai e şi ‘reţeaua secundară’ de circa 3.000 de km din care circa 2.000 de km sunt de reparat. Dar să ne concentrăm doar pe reţeaua primară şi să o ignorăm pe cea secundară”, a declarat Năsui.

Potrivit liderului USR, în ultimii 9 ani ritmul mediu al lucrărilor a fost de 8,59 km pe an, iar asta calculat optimist. Deci am termina de reabilitat doar reţeaua principală din sistemul de încălzire centralizat de stat abia în 89 de ani, 8 luni şi 16 de zile.

„Devine evident că, în realitate, sistemul de termoficare din Bucureşti nu va merge niciodată bine. În practică, inclusiv conductele noi se vor degrada şi vor trebui, la rândul lor înlocuite. Dacă vrem să avem căldură în case, trebuie să recunoaştem adevărul despre sistemul de încălzire centralizat de stat. Politicienii care susţin actualul sistem ne-au minţit că el va funcţiona la un moment dat. Domnul Oprescu a promis că îl va repara, doamna Firea a promis la fel, domnul Dan la fel. În 2024, în campanie se va promite fix acelaşi lucru. Evident nu se va rezolva nimic. Pentru că problema este însuşi sistemul, care nu poate funcţiona. Avem de ales între a impune tuturor frigul unui sistem centralizat prost, sau să dăm bucureştenilor dreptul de a alege cum vor să se încălzească”, a afirmat Năsui.

În opinia fostului ministru al Economiei, soluţia este să nu mai fim forţaţi să stăm într-un monopol disfuncţional, ci să lăsăm concurenţa între diferite alternative să funcţioneze.

„Să avem dreptul să alegem cu ce ne încălzim. Şi să folosim imensa subvenţie pe care o dăm acum pentru a ajuta românii oricare ar fi soluţia pe care o aleg pentru căldură. Să lăsăm primarii de sector sau antreprenori doritori să construiască centrale cvartal. În sectorul 1 au început deja soluţii prin panouri fotovoltaice şi pompe de aer. Să lăsăm oamenii să-şi pună centrale individuale pe gaz sau pe electricitate. Cei care locuiesc suficient de aproape de CET-uri vor rămâne probabil în sistemul de stat, pentru că acolo ajunge apa caldă. Iar dacă o soluţie de încălzire nu îi mulţumeşte, vor putea să o schimbe. Vor avea alternative. În prezent, însă, oamenii sunt prizonierii unui monopol care le risipeşte banii, îi ţine şi în frig şi nu are nici o şansă de reabilitare în timpul vieţilor noastre”, a adăugat Năsui.

„Cel mai important lucru pe care îl poate face statul pentru români este să le dea dreptul să aleagă”, a subliniat Năsui.

Te invităm să te alături grupului nostru, România Europeană!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.