Pompierii din Neamţ au început, luni, activităţi de recunoaştere şi verificare a secţiilor de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) din spitale. Verificările se desfăşoară din trei în trei ore, în cadrul unei acţiuni la nivel naţional, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) , locotenentul Irina Popa.

„Având în vedere situaţiile de urgenţă din ultima perioadă în care au fost implicate unităţi spitaliceşti pe fondul creşterii cazurilor COVID-19, în scopul prevenirii unor situaţii de urgenţă ce pot pune în pericol viaţa pacienţilor, pompierii nemţeni desfăşoară activităţi de recunoaşteri/verificare a secţiilor ATI. La aceste misiuni va fi cooptat şi personalul cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor – cadru tehnic PSI/personal de specialitate/SPSU/personal care asigură prima intervenţie la locul de muncă în caz de incendiu”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. într-o informare de presă, citată de Agerpres.

Se verifică dotarea cu stingătoare şi hidranţi interiori, după caz, practicabilitatea căilor de acces/evacuare şi intervenţie, modalitatea de încălzire a spaţiilor destinate ATI în vederea eliminării mijloacelor de încălzire neomologate şi eliminarea utilizării tuturor surselor de foc deschis, cum sunt lumânările sau candelele.

De asemenea, se urmăreşte operativitatea Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă, integritatea instalaţiilor electrice, asigurarea permanentă a personalului în secţia ATI şi cunoaşterea modului de intervenţie în cazul producerii unui incendiu şi aerisirea periodică a spaţiului în care există riscul de creştere a concentraţiei de oxigen.

Activităţile de recunoaştere şi verificare vor fi desfăşurate zilnic, în intervalul orar 9,00 – 21,00, de către personalul operativ din cadrul subunităţilor de intervenţie, iar în afara acestui program, verificările vor fi executate ocazional de echipajele SMURD, după finalizarea misiunilor.

Neregulile constatate pe perioada acestor verificări vor fi aduse la cunoştinţă conducătorilor de instituţii, în vederea remedierii în cel mai scurt timp, potrivit sursei citate.

Reamintim că de la începutul pandemiei de COVID-19 până în prezent s-au înregistrat mai multe incendii la unitatăţile medicale din România.

Dacă președintele Iohannis ar fi suspendat, cum ați vota la referendumul de demitere?

View Results

Loading ... Loading ...

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 18.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here