Carmen Dan a precizat că intervenția jandarmilor la protestul de vineri din Piața Victoriei a fost una justificată și că acțiunile forțelor de ordine au fost un exemplu de restabilire a ordinii publice practicat în orice alt stat democratic, scrie aktual24.ro.

„Actiunea nu a fost o dispută între jandarmi și cetățenii pașnici care au dorit să protesteze. Cei care s-au împotrivit aseară nu au avut nimic de-a face cu diaspora. Vorbim de huligani periculoși. (…) În orice alt stat european, unde astfel de conflicte violențe au loc mult mai frecvent ca în România, statul intervine în forță pentru restabilirea ordinii și siguranței publice. Toți cetățenii au avut ocazia să vadă cum se desfășoară astfel de intervenții de restabilire a ordinii publice în orice alt stat democratic. Orice om normal care a urmărit eveniementele de aseară a putut constata că intervenția în forță a fost justificată de provocările și violențele acelor huligani”, a declarat Carmen Dan, citată de Mediafax.

Jandarmii au intervenit în forță, vineri seară, cu gaze lacrimogene și tunuri de apă, în Piața Victoria, pentru a dispersa protestatarii aflați în fața sediului Executivului. Peste 400 de persoane, printre care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD. Dintre aceste persoane, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme.

Alătură-te grupului DAC News! Împreună dezbatem cele mai importante subiecte.

Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!