Un poliţist de frontieră care, în primăvara anului 2020, având o alcoolemie de 1 la mie în sânge, a fugit de agenţii rutieri cu maşina, apoi pe jos, până când a fost imobilizat şi încătuşat, a scăpat definitiv de dosarul penal, scrie Newsweek.ro.

Polițistul de Frontieră Francisc Gabera, din Borș, fusese găsit cu o alcoolemie de 1 la mie în sânge, şi a fost cercetat de Ovidiu Naghi, şef al Secţiei de Urmărire Penală de la Parchetul Curţii de Apel Oradea.

În timp ce toţi ceilalţi şoferi cu alcoolemie de peste 0,8 la mie ajung în faţa instanţei, procurorul care ancheta cazul a renunţat întâi la urmărirea penală a frontieristului, pe motiv că fapta lui nu prezintă interes, conform Bihoreanul.

Apoi, Judecătoria Oradea a cerut să continue cercetările.

„Atitudinea recalcitrantă a lui Gabera, faptul că a încercat să fugă de răspundere şi să-i inducă în eroare pe agenţii rutieri „sunt de natură să imprime faptei un grad de periculozitate care justifică o ripostă mai fermă din partea organelor judiciare”, a scris judecătorul Racolţa în soluţie.

Totodată, magistratul a subliniat că majoritatea cauzelor similare au ajuns în instanţă, unde judecătorii au dispus soluţii de condamnare, de cele mai multe ori la plata unor amenzi penale sau soluţii de amânare a aplicării pedepsei închisorii ori a amenzii penale.

Rezultatul a fost că dosarul lui Gabera a fost clasat de procurori.

Astfel, polițistul de frontieră a scăpat fără vreo sancțiune penală, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.