Culmea penibilului a fost atinsă de Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General din România, care a făcut luni un anunț apocaliptic: va ancheta crimele de război din Ucraina. După 32 de ani în care nu a reușit nici măcar să-i trimită în judecată pe Ion Iliescu și pe „locotenenții” acestuia pentru crimele și atrocitățile de la Revoluția din decembrie 1989 și de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, Parchetul Militar promite că-i vine de hac sceleratului Vladimir Putin, scrie Ziaristii.com.
Parchetul Militar din România s-a autosesizat și a deschis un dosar privind invazia rusă în Ucraina și impactul asupra ucrainenilor care dețin și cetățenia română, anunță instituția printr-un comunicat al Parchetului General.
Parchetul Militar anchetează infracțiuni contra umanității. Cetăţenii ucraineni şi/sau români care sunt victime sau martori ai crimelor de război săvârşite de Federaţia Rusă în Ucraina pot să contacteze Parchetul Militar în limbile română, ucraineană sau engleză, completând formularul care poate fi găsit AICI.
Parchetul Militar transmite că legea penală română se aplică şi infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean străin contra unui cetăţean român.
„Jurisdicţia se exercită de organele de urmărire penală române şi pe baza principiului universalităţii. Cercetările au în vedere şi deţinerea de către cetăţeni ucraineni a cetăţeniei române”, spun procurorii.