Un accident rutier provocat pe 8 iunie 2021 de două autospeciale, una a poliției și alta a ISU Alba, a fost ținut secret. Vina a fost dată pe o șoferiță care de fapt a fost victima, scrie Ziare.com.

Femeia a rămas fără permis de conducere, fiind găsită inițial vinovată pentru producerea accidentului.

Aceasta și-a căutat dreptatea în instanță, iar, pe 7 aprilie 2022, judecătorii din Blaj au dat o primă decizie.

În motivarea instanței, femeia a declarat cum cei doi șoferi care conduceau autospecialele au depășit-o pe interzis, iar apoi au dat vina pe ea.

Polițistul rutier ajuns la locul accidentului nu a ținut cont de varianta femeii, nu a acceptat nici declarația unei martore și a tratat cazul doar pe baza declarațiilor celor doi șoferi de autospeciale.

Cum s-a petrecut accidentul

În data de 8 iunie 2021, în jurul orei 15.30, femeia se deplasa din Blaj către Bucerdea Grânoasă, pe DN 14 B, împreună cu o colegă.

În zona respectivă drumul este format din mai multe curbe, având marcaj longitudinal continuu, iar în zonă este interzisă depășirea.

”Ajungând în zona în care drumul public are o curbă de 360 grade, a fost depășită de mașina politiei cu nr. MAI-14287, care nu avea semnale luminoase și nici acustice pornite.

Pentru a evita impactul, femeia a ieșit parțial de pe partea carosabilă, având în vedere faptul că din sens opus circula un autovehicul de mare tonaj.

În acel moment, a fost depășită de autospecială ISU cu număr de înregistrare MAI 51455, care de asemenea nu avea semnale luminoase și nici acustice pornite.

Conducătorul auto al autospecialei, pentru a evita coliziunea cu autovehiculul de mare tonaj, a virat dreapta, acroșând în partea laterală stânga faţă autoturismul condus de petentă, cu partea laterală dreapta spate.

Mașina poliției și autospeciala ISU nu s-au oprit, motiv pentru care a claxonat și i-a atenționat de incidentul produs”, se arată în motivarea instanței.

Cum au vrut să mușamalizeze cazul polițiștii rutieri ai IPJ Alba

”Cele două autovehicule ale politiei și ISU s-au oprit la circa 300 de metri de locul coliziunii, iar conducătorii auto s-au deplasat la locul unde oprise petenta mașina, încercând să o intimideze și să o amenințe că nu a respectat semnalele luminoase și acustice de pe mașina politiei.

În momentul în care le-a spus că nu au avut pornite semnalele acustice și luminoase, șoferul de pe mașina politiei a recunoscut că nu a avut semnalele acustice, deoarece ar fi putut-o speria pe petentă şi aceasta s-ar fi putut răsturna în pantă.

Apoi, cei doi conducători auto s-au reîntors la mașinile conduse de aceștia și au pornit semnalele luminoase”, se mai arată în motivarea instanței.

La fața locului a venit un polițist rutier care nu a luat în seamă versiunea femeii și nici nu a acceptat declarația femeii care se afla în mașină, aceasta fiind martor.

Agentul constatator le-a permis celor doi șoferi de autospeciale să plece, însă femeia a fost condusă la sediul Poliției Municipale din Blaj.

Mai mult de atât, polițistul a obținut o înregistrare în care se poate observa cum cele două autospeciale nu au semnalele acustice și luminoase aprinse și depășesc o altă mașină aflată în trafic.

Totuși, femeia a fost găsită vinovată de producerea accidentului.

”(…) s-a reținut de către agentul constatator că, în ziua de 08.06.2021, ora 15:30, locul DN 14 B, km 21 + 500 m, a săvârșit următoarele: a condus autoturismul marca Suzuki, pe DN 14 B din direcția Blaj— Crăciunelu de Jos, iar, la trecerea convoiului care transporta vaccin anti-covid, nu a respectat semnalul roșu luminos montat pe autospeciala ISU, cu număr de înregistrare MAI 51455, s-a pus în mișcare și a intrat în coliziune cu acesta, în partea dreaptă, provocând avarii.

Convoiul de transport vaccin era format din autospeciala de politie cu nr. MAI – 14287 și autospeciala ISU cu număr de înregistrare MAI 51455”, a reținut polițistul chemat să intervină la fața locului.

Femeii i-a fost reținut permisul de conducere pentru 60 de zile. Însă aceasta nu s-a oprit și și-a căutat dreptate în instanță.

Decizia magistraților Judecătoriei Blaj

Femeia a adus în fața instanței dovezi care să ateste să cele spuse de ea sunt adevărate. Și colega sa din mașină, care nu a fost acceptată ca martor de către polițistul constatator, a depus mărturie în instanță.

Din declarația martorei (…) ”reiese că maşina poliţiei, care a încercat să depăşească maşina condusă de petentă, nu avea în funcţiune nici semnalele luminoase, nici cele sonore.

Doar după impact, poliţistul a mers la maşina sa şi a pornit semnalele luminoase. Martora a văzut foarte clar când acesta a mers şi a pornit luminile, care până atunci nu funcţionau şi nici nu se auzea girofarul.

Prin urmare, față de considerentele ce preced, instanța apreciază că petenta a reușit să răstoarne prezumția de veridicitate de care se bucură actul de constatare și va admite plângerea contravențională formulată, cu consecința anulării procesului-verbal contestat”, se arată în motivarea instanței.

Femeia a câștigat procesul și a obținut anularea sancțiunii prin care i-a fost suspendat permisul de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.