Apar noi imagini cu violențele jandarmilor de la protestul diasporei. Clipuri filmate în Piața Victoriei sau pe străzile adiacente – unde jandarmii i-au fugărit pe o parte dintre protestatari – ne-au fost trimise de telespectatori. Vă avertizăm că urmează imagini cu puternic impact emoțional, scrie digi24.ro.

440 de persoane au primit asistenţă medicală în Piaţa Victoriei, dintre aceste 65 fiind transportate la spital, în urma mitingului de vineri, potrivit informațiilor anunțate în cursul nopții de vinerui spre sâmbătă.

Momentele tensionate au apărut cu puțin timp după ora 16:00, când câțiva manifestanți au încercat să intre în curtea Guvernului, iar jandarmii au folosit pentru prima oară gazele lacrimogene. Au urmat episoade sporadice de îmbrânceli, iar forțele de ordine au continuat să împrăștie gaze lacrimogene înspre oamenii aflați în Piața Victoriei. Jandarmeria a reacționat prin purtătorul de cuvânt, care a declarat că nu își doresc o intervenție în forță, dar că vor folosi toate mijloacele din dotare „dacă va fi nevoie”.

1. Pentru început, o femeie în scaunul cu rotile a fost împinsă de un jandarm, iar mai apoi ea s-a aruncat peste un bărbat ca să-l protejeze, să nu fie ridicat de forțele de ordine.

2. Un alt episod de violență gratuită a venit de la un jandarm care se îndepărta de mulțime și, cu toate acestea, a golit o butelie cu gaz lacrimogen.

3. O fetiță de numai câțiva ani a inhalat gaze.

Spre seară, după lăsarea întunericului, au început să se înmulțească episoadele de violență extremă din partea jandarmilor.

4. O adolescentă a fost transportată în stare de inconștiență la spital după ce a inhalat gaze lacrimogene.

5. Și senatorul USR Vlad Alexandrescu a trecut prin clipe de groază vineri seară la protest. El povesteşte că era prezent cu fetele la mitingul din Piaţa Victoriei şi că la un moment dat a pierdut-o din vedere pe una dintre ele. Apoi a văzut-o pe targă, în stare de inconştineţă, fiind transportată de un echipaj SMURD: „Unul dintre voluntarii care transportau targa mi-a strigat: Domnule Alexandrescu, este fata dumneavoastră!”

6. O nouă dovadă a intervenție brutale a jandarmeriei vine din partea unui tânăr împușcat în picior și care s-a ales cu o rană deschisă. Acesta a oferit detalii și despre o tânără bătută „până a leșinat”.

7. Un tânăr despre care există informații că ar fi un consilier USR a fost lovit de un jandarm, deși era pașnic și stătea cu mâinile în sus. Iată imaginile:

8. Un alt caz vine de pe o stradă adiacentă Pieței Victoriei. Și în acest caz, un jandarm se îndreaptă către un bărbat care ridică mâinile în sus și este lovit peste torace, iar apoi primește un baston peste față. „Ăsta cine e, bă? Cine ești dom’le?” După aceea, același bărbat este bruscat de un alt jandarm.

9. Un jurnalist HotNews a fost lovit de jandarmi cu pumnul și cu piciorul și a fost tras de un altul în civil în mijlocul acestora, deși a menționat clar că este de la presă.

10. Un bărbat a fost împușcat în abdomen și s-a lovit la picioare, după ce a căzut. El pretinde că stătea pe o bordură și nu scanda sloganuri.

11. De asemenea, comportamentul jandarmilor arată o oarecare pregătire. Mai mulți oameni din piață au relatat că erau fugăriți de jandarmi într-o direcție cu gazele lacrimogene, ca acolo să fie așteptați cu alte gaze lacrimogene.

Alătură-te grupului DAC News! Împreună dezbatem cele mai importante subiecte.

Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.