219.327 de români au emigrat anul trecut, potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, adică cel mai mare număr din anul 2010, inclusiv. Deși a fost un an cu creștere economică record în UE, cu majorări salariale și de pensii, 2017 a fost marcat de marile proteste anti-PSD și de antireformele promovate de guvernele Grindeanu și Tudose, precum și de atacurile la justiție ale coaliției PSD-ALDE, scrie G4Media.ro.

Practic, în 2017 România a pierdut prin emigrare un grup mai mare decât populația orașului Ploiești (are circa 209.000 de locuitori, conform recensământului din 2011) sau decât a județelor Covasna (210.000 de locuitori) ori Tulcea (213.083 de locuitori).

Datele INS arată că cea mai mare proporție de emigranți se înregistrează în categoria de vârstă 20 -39 de ani, adică exact cea mai productivă. Din mediul urban au emigrat 117.147 de persoane, iar din rural au plecat 102.180.

În ceea ce privește distribuția geografică, Bucureștiul e campion la plecări, cu 20.057, urmat de județele Prahova (8.333), Constanța (7.806), Timiș (7.625) și Dolj (7.355).

În ultimii 15 ani, cel mai mare exod a fost înregistrat în 2007, anul în care România a intrat în Uniunea Europeană și au fost eliminate vizele pentru călătorie în statele membre.

Iată datele pe ultimii zece ani, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică:

Emigranți în 2016: 207.578
Emigranți în 2015: 194.718
Emigranți în 2014: 172.871
Emigranți în 2013: 161.755
Emigranți în 2012: 170186
Emigranți în 2011: 195551
Emigranți în 2010: 197985
Emigranți în 2009: 246626
Emigranți în 2008: 302.796
Emigranți în 2007: 544.100

Alătură-te grupului DAC News! Împreună dezbatem cele mai importante subiecte.

Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here