Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat decizia Secţiei pentru procurori a CSM de anulare din motive procedurale a acţiunii disciplinare demarate de Inspecţia Judiciară împotriva procurorilor DNA care au anchetat OUG 13. E vorba de şeful Secţiei a 2-a din DNA, Marius Bulancea, adjunctul său, Paul Dumitriu, şi procurorul Jean Uncheşelu (cunoscut ca anchetatorul lui Victor Ponta), scrie G4Media.ro.

“Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Inspecţia judiciară împotriva Hotărârii nr. 14P din 18 decembrie 2017, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. 11/P/2017, precum şi a încheierilor pronunţate în acelaşi dosar la datele de 25 octombrie 2017 ( în camera de consiliu şi în şedinţă publică), 15 noiembrie 2017 şi 13 decembrie 2017. Definitivă” – este decizia Instanţei Supreme.

Anul trecut, procurorii CSM au anulat acţiunea disciplinară a Inspecţiei Judiciare împotriva celor 3 procurori DNA. Aceştia au fost cercetaţi disciplinar pentru „exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă“ pentru că au anchetat modul de adoptare a OUG 13. Inspecţia Judiciară susţinea, în septembrie 2017, că efectul anchetării OUG 13 a fost încălcarea gravă a principiului separaţiei puterilor în stat de către cei trei procurori DNA, care “s-au considerat competenţi să verifice oportunitatea, respectarea procedurii legislative şi, implicit, legalitatea adoptării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului”.

“Este o decizie corectă. S-a făcut dreptate. Instrumentarea dosarului privind OUG 13 s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale. Să avem încredere în justiţie. Sper să fie un semnal pentru toţi magistraţii: să fie curajoşi, adevărul şi dreptatea nu se negociază, aceste valori triumfă mai devreme sau mai tarziu”, a declarat în exclusivitate pentru G4media.ro procurorul Paul Dumitriu, unul dintre anchetatorii DNA vizaţi de acţiunea disciplinară a IJ.

Pe 27 februarie 2017, CCR a admis sesizarea preşedintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu şi a constatat că a existat un conflict juridic de natură constituţională între puterile statului, adică între DNA şi Guvern. Cu alte cuvinte, CCR a decis că procurorii nu pot ancheta modalitatea de emitere a ordonanţelor de urgenţă de către Guvern, sub aspectul oportunităţii şi legalităţii. Din acel moment, procurorii DNA care investigau dosarul OUG 13 au oprit ancheta.

Alătură-te grupului DAC News! Împreună dezbatem cele mai importante subiecte.

Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.