Acest text poate fi considerat un pamflet, bazat însă pe toate informațiile (ne)publice pe care le-am cules de-a lungul anilor, despre personajul Florian Coldea, un om care a dominat jocurile subterane de putere din ultimii 13 ani, și care azi își folosește bagajul informațional și relațional în scopuri private. Tocmai prin prisma acestui “uz de putere” al său, clar ilegitim, textul sper să aibă relevanță pentru cei ce caută încă soluții pentru redresarea României!  COZMIN GUȘĂ

Partea I

Ora 7 dimineață pe Coasta de Azur. Florian Coldea deschide ochii, odihnit după un somn profund, dar după o cină mediocră luată în seara precedentă, acasă la unul dintre membrii ”grupului de la Monaco’’, grup format din români ce au făcut avere mai ales în timpul celor două mandate ale lui Băse (de fapt doar primul mandat a fost a lui Băse, cel de-al doilea a fost de facto al lui Coldea, n.a.).

Coldea privește tavanul somptuosului dormitor și o grimasă îi apare pe fața nebărbierită: “Vila scumpă, dar fără grandoare, tavanul e prea jos… Tâmpitul ăla ce și-a luat castelul din Grasse, capitala parfumurilor, cu banii din devalizarea Sofitel, a fost mai deștept ca mine. Deh, alte vremuri atunci…” Își verifică telefonul de pe noptieră și apoi privirea i se oprește asupra cărții primite cadou de la prietenul lui Vasile în urmă cu un an: Generalul în labirintul sau, de Gabriel Garcia Marques. Alt motiv de indispoziție: “Nici n-am deschis-o. Ce dracu o fi avut Vasile în cap, de mi-a dat să citesc o carte cu un titlu atât de lugubru?! Auzi frate, un general într-un labirint… Măcar mi-a zis povești simpatice cu autorul ăsta de-a fost prieten cu Fidel Castro. Cică avea o porecla simpatică, Koba. Sau nu, că ăsta era Stalin. Ceva asemănător oricum, ceva scurt și sonor. Poate citesc ceva deseară, că personajul e tot cu un general ca și mine. Da, dar în labirintul său?? Brrr! Mai văd eu deseară.”

Florian Coldea se ridică tacticos din pat, își încalță papucii de casă, își îmbracă halatul de mătase bleumarin, peste pijamaua neagră tot de mătase, trage o privire scurtă în oglinda rotundă (sunt servitori în bucătărie!!), apoi coboară treptele vilei către terasa mare de la demisol, cu “bellevue” la mare, unde-și bea cafeaua de dimineață și-și primește oaspeții intimi. Imagine de vis, reconfortantă! “Bine că l-am ascultat pe Adrian Sârbu, loc mai frumos ca ăsta în Europa nu e,” își zise Coldea amușînând concomitent aroma cafelei aburinde. “E clar, azi trebuie să lucrez puțin, am primit cam multe mesaje alarmiste din țară în ultimele zile. Mda, dar se întâmplă treburi interesante și în SUA … Nope, azi mă ocup de România, mâine SUA, acolo e mai dificil de priceput, toți ăia cu care lucrez sunt bulversați, Soros e pe ducă, cine să-l mai înțeleagă și pe Trump cu ginere-su, mai ales după nominalizarea pe furiș a lui Zuckerman ăsta, și român la origine! M-am făcut de ras, Gitenstein a dormit în bocanci. Nepermis, la câte am făcut pentru el, trebuia să fie mai vigilent. Dar, de fapt nu mai are putere. Știrile astea cu prietenul lui, Biden, care-l va înfrunta pe Trump în 2020, povești de adormit copiii surzi englezi. Complicat!”

Coldea își deschide tableta, își verifică mailurile și brusc se indispune din nou: “Și dacă e adevărat că francezul ăla mi-a spart contul de email și acum sunt total expus??? Trebuie să iau măsuri oricum. Dar ce dracu au francezii cu mine, după ce i-am ajutat atât, m-au decorat în ambasadă, etc. ?! A și zis public idiotul ăla de Gușă c-ar fi văzut câteva, mă devorează ăștia. Mai bine nu țineam cont de nimic și-l arestăm pe porcul ăsta de Gușă ce se dă mare cu Realitatea TV a lui. Bețivul de Băsescu îmi cerea argumente legale pentru arestare și prietenii lui îmi explicau că nu pot face asta fără temei că individul e periculos și bine relaționat internațional. De la bulău, mai era relaționat din părți, prost am fost! Măcar de prietenii lui “bine intenționați” am avut grijă și i-am trimis puțin prin arest să-nvețe cum să mă respecte. Păi ce credeau ei, că niște combinații cu mine plus niște spritzuri îi așează brusc la nivelul meu? Dan Gheorghe i-a învățat prost, dar se ramolise și el, ca și generalul Iulian Vlad. Nu au sesizat evoluția mea. Mă rog, hai să vedem ce incendii sunt prin țară, să apuc să fac câte ceva până la ora 12:00, când mergem pe iaht!”

Generalul se așează tacticos să survoleze internetul, având alături un blocnotes în care începe să-și ia notițe cu un superb stilou, drag lui. După vreo treizeci de minute mai cere o cafea și o carafă de limonadă și mai continuă vreo ora documentarea, umplând câteva pagini de sarcini autotrasate, fără să fie deranjat. Generalul lucrează!

În fine, oamenii din vilă se trezesc, urmează un scurt ritual al amabilităților și glume, premergător al unui mic dejun potrivit Coastei de Azur, însă Florian Coldea nu e în apele lui. Mănâncă foarte puțin, răspunde laconic întrebărilor comesenilor, râde forțat la glumele celorlalți. “Se complică treburile, oamenii nu se achita de sarcini în mod corespunzător, trebuie să apăs pedala de urgență!” Este deja ora 10:00, ar mai avea vreo două ore pentru lucru, așa că se ridică brusc de la masă și cere să nu fie deranjat până nu ajunge mașina trimisă să-i transporte până la iaht.

“Boul de Dragnea și-a inventat asasini, pe lângă faptul că râde toată lumea de el, ăștia au prins și informația că de fapt erau brazilienii ăia de le datorează bani. Și i-am zis să le plătească câteva milioane de dolari, nu era mare lucru. Și-acum vrea să-și mute afacerile în Italia, a auzit el că nu faci pușcărie acolo dacă ai investiții serioase, a văzut cum și-a aranjat treburile acolo Bene ăla de la Cluj. Ehee, nu știe dobitocul că acolo cu Bene e cu totul altceva… Mă rog, treaba lui! Cert este că face multe greșeli lately și ne și expune pe toți. S-a supărat ca prostul că a luat cu executare, dar ce se putea face când el atacă pe toată lumea?? Cum să-i fie rezolvate problemele când el îi calcă pe toți pe bătături? Cere imposibilul tărănușul ăsta. Clar că i-am dat prea multă putere în 2016, dar vom acționa corespunzător situației de fapt. Și uite! Acum îl înghesuie și baronii cu amnistia și grațierea. Bine că a priceput că își pierde puterea în partid dacă dă ordonanță. Unde mai pui că toți cei din presă care-l sprijină acum o să-l părăsească după ce își rezolva ei problemele penale. Dar, hai să nu mă concentrez doar pe Dragnea, sunt multe de fixat văd!”

Generalul se lasă pradă gândurilor, apoi calculează brusc că mai are vreo ora pentru lucru, se uită la paginile cu sarcini autotrasate și hotărăște să fie eficient și să se organizeze pe capitole clare: politică, afaceri și mass-media. Ia decizia să lucreze pe mediul politic până la prânzul de pe iaht, apoi după-amiază și seara se va concentra pe afaceri și mass-media. Iar apoi seara, va avea o cină productivă cu ideologul grupului de la Monaco, retras și el pe Coasta de Azur. Își scrie rapid o ordine de convorbiri cu relevanță pentru acțiune rapidă și-și notează grilele după care va discuta: Klaus Iohannis, Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Cioloș (“ce belea e și cu Sălajul asta, și Măgureanu și Vulpea și Hellvig sunt de acolo, și-acum vine și francezul asta!”, își zise el), PNL, și mai ales USR. Generalul își drege puțin vocea și începe telefoniada.

Partea II

Generalul il suna pe Vasile, sa afle in primul rand detaliile de la CEX-ul PSD de la Neptun. Vasile nu raspunde. ”Mda, e si duminica, asta lucreaza noaptea, ma suna el…Desi, era bine sa vorbesc mai intai cu el. Ia, hai mai bine sa-l sun pe generalul Momarlan, ca asta stie tot cu partidele“.

Coldea suna, dar primeste reject. “Ia uite ce tupeu la amaratul asta. La biserica sigur nu e. Deci cum sa-mi dea reject mie?? Ups, stai ca-mi da mesaj. Fii atent la asta, cica “suna later ca sunt busy”! Ce tupeu!!! O sa ma ocup de el, oricum am tot amanat. Pai ce, nu eu l-am facut general? Plus treaba cu casa, unde tot noi l-am ajutat. Mda, dar NOI poate nu ma mai include si pe mine. Las’ ca stiu treaba aia cu nevasta-sa, de-a angajat-o miliardarul ala fara sa presteze gagica nimic. Plus ca acum a divortat idiotul, poate ii organizez un program artistic cu fosta nevasta, sa reinvete sa ma respecte!”

Generalul priveste marea, prada gandurilor de atac. Si brusc, in mod ciudat, mintea ii fuge la Sebi Ghita. Se gandeste cum a fost ala la plaja in Muntenegru, deci a incalcat consemnul, putea sa fie “accidentat”, si nimeni nu a miscat nimic in afara catorva site-uri si jurnalisti care inca il mai asculta. Se incrunta si-si tuguiaza buzele si cugeta ca in mod clar Ghita si Ponta ii pregatesc ceva. “Ponta, nici nu l-am pus pe lista de prioritati politice, dar Mickey Mouse asta imi deranjeaza multe jocuri. Se preface acum ca nu mai are nimic cu mine, dar ce, el crede c-am uitat ca a promis ca ma aresteaza daca ajungea presedinte in 2014? Dar am reusit, l-am pus pe Neamt presedinte si numai eu stiu cat mi-a fost de greu, cu aia doi nasi ai lui in carca mea, Oprea si Maior. Dar am fost mai destept ca ei, plus ca Sistemul ma asculta. Base era varza cu carne, i-am lovit-o pe Elena cu Monica Macovei, l-am dezorientat pe Chior. Iar Dragnea, “The real golden boy”, a repetat jocul perfect de aburire al candidatului Ponta, asa cum a facut cu candidatul Geoana in 2009. Degeaba, Liviu e tare! Binee, plus Bogdan Teodorescu ce i-a incurcat cu savantlacurile lui, de n-a mai stiut Pontache nici cum il cheama in turul doi. Tare grasul asta de Bogdan, cum ne-a ajutat si in 2009, cand l-a bulversat pe vopsitul ala de Crin sa-i dea in basca lui Geoana non-stop, altfel nu pupa Base al doilea mandat. S-a suparat Hellvig pe mine atunci, dar m-am revansat in 2014 cu Klaus. Bine, bine, dar cu astia trei, finu’ cu doi nasi, trebuie sa fiu vigilent. Mai ales cu Oprea ca…”

Coldea se intrerupe din sirul gandurilor, menajera ii aduce telefonul mic cu cartela reincarcabila si sunet strident, pe care il lasase pe masuta din living. Suna Dragnea! “Liviu, ce faci, esti ok? Daa, am vazut cate ceva. Stii ce? Te sun eu in treizeci de minute, am pe cineva la mine, da?”

Coldea se enerveaza din nou si il resuna pe Vasile. Nu putea vorbi cu Liviu fara sa stie detaliile CEX. Vasile raspunde. “Hai, ma, Vasile, la tine e dupa pranz, nu mai dormi atata, trec evenimentele pe langa noi. Da, batrane, stiu, ai citit azi-noapte. Ia spune, cum a iesit CEx-ul?”

Generalul asculta atent, cu mici intreruperi lamuritoare, apoi trage concluziile: “Deci, Vasile, inteleg asa: cea mai importanta miscare e sahul la Iohannis, cu ideea de candidatura a lui Tariceanu din partea PSD-ALDE. Buun! Neamtul va intra in vrie, ca lui ii convine Dragnea candidat, asta e bine, ca acum sigur ma va accesa; noi iesim bine, ca-l linistim pe Neamt deocamdata ca nu va fi suspendat, iar el ne va tolera colaborarea asta cu Dragnea; pe infatuatul de Tariceanu il aburim usor in toamna asta, ca mai avem nevoie de el doar pana la inceputul lui 2019, apoi il executam, ca Har Domnului, avem cu ce; Liviu e si el linistit ca-l pacaleste pe Tariceanu si-si pastreaza sansele pentru candidatura. Mda, dar nevasta asta a lui Pandele sa stii ca ne poate incurca rau. N-are dosare, e totusi primar de Bucuresti, plus ca are relatii in toata mass-media, belea, frate! Ce zici? Aaa, da! Cu lipsa candidat PSD la prezidentiale e clar ca poate mobiliza parte din PSD de partea ei. Hmmm… Stii ceva? Ia zi-i tu lui Liviu sa-i faca probleme in organizatia Bucuresti, ca ea e doar presedinte interimar acolo. Sa faca alegeri si  sa-i puna pe aia de la sectoare s-o faulteze. Si transmite-I, te rog, ca azi nu mai vorbesc cu el, ca e mai bine asa. Si poate te gandesti la un sondaj pentru saptamana viitoare, sa-l speriem pe Neamt cu ce scor ar lua Tariceanu, daca e sustinut in comun de PSD-ALDE. Sau daca nu-l poti face tu, sa-mi zici, ca avem cine sa-l faca si sa-l dea public. Hai, te pup, frate! Stai, ce zici tu? Burci, Teszari, Dinescu, Buzaianu? Da, e important, dar vorbim deseara, ca acum ma concentrez la politic. Auzi, apropos de asta. Rus s-a mai cumintit sau ne face probleme pe linia Maior-Ponta? Nu stii, mai trimite-l pe Ovidiu pe la el, sa vezi cum sta. Batranul nu se lasa, dar, dupa ce le-am dat-o pe asta cu Maior rechemat, trebuie sa fim atenti, e o lovitura dura. Vorbim deseara oricum!”

Coldea isi face cateva notite scurte, apoi scrie apasat numele lui Dan Andronic pe o pagina noua din bloc-notes si pune trei semne de intrebare.”Bai, ce m-a incurcat Dan asta! Idiotii aia de la Brasov nu l-au arestat, asa cum era prevazut. Bine, mi-au tras-o si cu Ilie Sarbu, dar ala e jucator batran, s-a retras la garaj si m-asteapta la cotitura. Dar Andronic asta m-a incurcat rau, a declansat aia cu sufrageria lui Oprea, apoi mortala cu SIPA, Macovei, Tapalaga & Company. M-a lovit rau, dar mai ales pe Codruta, ca eu m-am descurcat cu Dragnea si cu comisiile parlamentare, ca sa pot ingropa subiectul. “’’Tu-i mama ma-sii’, s-au prins toti de mecanismul de decizie finala in justitie, iar pe Codruta a luat-o Neamtul in catare si-asta a fost. Daca o mai aveam pe Codruta acum, ce bine ma aparam… Acum, Dragnea o sa vrea sa-si puna omul lui la DNA, nu o sa mai am acces direct”.

Generalul isi freaca meditativ obrazul nebarbierit si cauta o solutie la problema asta nou aparuta cu Firea, unde il banuieste pe Gabi Oprea, care tocmai a scapat de culpa in dosarul Gigina. Si cat s-a mai straduit sa-l infunde… In mintea lui, e clar ca Ponta o sa incerce sa-l recupereze pe “celalalt general”,  decorat maximum alaturi de el, iar asta poate fi un incendiu. Oprea are rezervistii de partea lui, sindicatele din politie, basca a devenit chiar el membru de sindicat la Dumitru Costin, plus ca e prieten cu Pandele. Coldea s-a mai si convins saptamana trecuta ca Oprea il uraste pentru tot ce i-a facut: “I-am facut hatarul si l-am vizitat acasa, in Sufrageria lui. Dobitocul a crezut ca vreau sa discut vreun plan pentru UNPR-ul lui, cand pe mine ma interesa doar teza mea de doctorat, iar singurul exemplar existent mai e doar in posesia lui, ca mi-a fost indrumator. S-a prins banditul si mi-a tras-o. M-a si bestelit! E clar, aici e un butoi cu pulbere pentru mine.”

Sub numele lui Andronic, Coldea deseneaza un triunghi si pune trei nume in varfuri: Oprea, Maior, Ponta. Plus o eticheta sub baza triunghiului: Finul si cei doi nasi – URGENT!

Din fata vilei se aude un claxon discret, Generalul se ridica, intra in living si se uita pe fereastra. A sosit masina pentru transportul la iaht. Da din cap dezaprobator, in timp ce urca scarile sa se schimbe pentru lunch-ul preconizat: “… i-a trebuit boului astuia sa-mi trimita decapotabila, sa ma impresioneze! Pai de asta am eu nevoie? Imi iau o suta de decapotabile ca a lui… Acu’ trebuie sa imi iau basca si ochelarii de soare cu lentile mari, ca la cati romani sunt acum pe Coasta de Azur, poate-mi face unul vreo poza si m-am ars. Dar daca o avea Radu Budeanu de la Cancan ceva paparazzi pe-aici? Auch!?… Mai bine ii trimit pe restul cu decapotabila, iar eu chem un taxi. Sa fie safe! Nu avem voie sa facem greseli elementare, jocul e strans rau!”

Partea III

Generalul revine la baza, usor indispus dupa pranzul regesc de pe iaht, plus briza marii, plus vinul rose ce-a fost putin in exces… Dar nu, de fapt discutiile cu comesenii l-au deranjat oarecum, el simte clar acum ca nu mai beneficiaza de aceeasi autoritate in fata lor, iar multi dintre ei se prefac doar ca-l mai cred atunci vand le prezinta solutii la problemele trecute sau imediate. “Neamtul asta e de vina, nu mi-a mai dat nimic dupa ce m-a trimis la plimbare, cum sa mai am autoritate?! Si parca vad ca o sa-i dea lui Predoiu postul de consilier pe securitate nationala la Palat, post pe care-l meritam eu! Bine, nici asa nu-i rau pentru mine, dar daca eram chiar eu titularul, cum era??”

Isi verifica apelurile pe telefon si mormaie: “ Si uite, nici Momarlan  asta n-a mai sunat inapoi,  m-asteptam oarecum… Ia s-aranjez eu niste articole prin presa, sa zica altii “neutri” c-ar fi tot omul meu, sa-l vad cum scoate camasa, mai ales in atmosfera asta din tara. Se pune cu mine, las’ ca-i arat eu!”

Soarele se pregateste sa apuna, Coldea priveste marea usor agitata, simte briza care e mai usoara de la inaltimea terasei vilei, isi aduce aminte de delfinii ce se jucau azi pe langa iaht, se binedispune din nou si se pregateste de putina munca. Generalul are multe operatiuni in desfasurare si nu-si permite pauze lungi. Isi comanda o cafea lunga si-un rom vechi pe post de de digestiv si se organizeaza sa poata fi eficient pana la momentul cinei cu Ideologul din Monaco. Mai are vreo trei ore pana atunci.

“Mda, asta cu politicul din Romania va fi dificil pentru noi, m-am expus mult, Firea il va incurca rau pe Liviu, e  si Pandele asta pe langa ea … Iar la Pandele  nu pot sa ma dau direct ca stie multe, ma are oarecum si la mana din operatiuni trecute, se pare ca s-a-mpacat si cu Gabi Oprea, nasol! Mda, dar Liviu o sa insiste sa-l ajut maximum in perioada asta. O sa declansez oricum niste atacuri prin  ricoseu la familia asta din Voluntari, dar maine dimineata ma voi ocupa de asta. “

Generalul soarbe din romul vechi, isi face cateva notite cu situatiile de business ce reclama actiune urgenta, apoi studiaza atent foaia pe  care a notat cateva nume de persoane si companii,  interconectate prin sageti, plus ceva transferuri de sume intre entitatile de pe foaie. Pune din nou foaia pe masuta si, cu stiloul drag lui, incercuieste un nume, apoi ii pune apasat o cruce: Nelutu Varga. “Bai, ce probleme imi face betivul asta! Mai nou, cand se-mbata se prezinta ca membru al echipei noastre: cu mine, cu Vasile, cu Ovidiu. Tupeu de schimbator de valuta! Auzi frate, el membru in  echipa noastra!! A capatat alonja asta doar dupa ce-a fost achitat in dosarul retrocedarilor, se crede smecher, dar habar n-are cum anume a scapat… De fapt,  asa meritam,ne-am  incurcat cu cine nu trebuie. Si nici nu pot sa-l faultez grav, ca-l tine bine in mana pe fraierul ala de Abris Lelbach,  miliardarul neamt a lu’ peste prajit.   Si-acum, chiar nu e cazul sa defectam nimic acolo, c-au inceput bancile din Germania sa-l intrebe de sanatate  cam des, iar noi mai avem nevoie de bani. Stiu eu cine agita treburile in Germania, dar la aia n-am ce sa le fac: too big to fight with them! Iar Varga asta s-a impotmolit rau si cu echipa de fotbal, dupa ce-am castigat campionatul cu multa greutate, sa vezi cum o sa rada lumea de noi acum. Parca il si aud pe Gigi Becali cum o sa rada de mine si de “forta” statului paralel, nuuu, asa ceva nu trebuie sa se intample! Pentru ca o sa mi-l bage si pe Burleanu la malaxor, si doamne greu a mai fost sa-l facem din nou presedinte la FRF. Dar aici, ne-a ajutat Dragnea perfect, s-a prefacut ca-l sprijina pe Ionut Lupescu, ala a muscat nada ca un guvide, si-am putut lucra noi in liniste, iar fraierii de suporteri chiar l-au crezut pe  Daddy. Clar, la viclenii, nu-l intrece nimeni pe Liviu!!”

Generalului i se pare ca pierde prea mult timp cu chestii neproductive in jocul de putere si, in timpul ramas la dispozitie decide sa se concentreze doar la afacerile legate de mass-media: achizitii, fuziuni, preluari de active. In grupul lor restrans, Coldea si tovarasii lui au decis in urma cu un an ca,  oricat de mult ar costa, trebuie sa-si fondeze un trust de presa propriu, iar asta din cel putin doua motive:  unul, pentru ca munca cu acoperitii din presa este dificila, fie ei patroni sau angajati cu influenta, defecteaza destul de des, nu respecta intocmai indicatiile, vin cu tot felul de pretentii financiare in plus (iar , de cand a pierdut functia la SRI, nici nu-i poate strange cu usa ca inainte!), deci,  in situatii de criza, grupul lor nu ar putea fi eficient; si doi, atunci cand negociezi in avans un joc de putere, cum va fi cazul pentru sustinerea unui candidat la prezidentialele din 2019, contra unor posturi/contracte/protectie/etc., ai nevoie de un vehicul media care sa-ti apartina, ca astfel esti tratat de sus. Iar  grupul lor restrans are ambitii mari, tinteste sus, iar Coldea este  constient ca ceilalti membri au asteptari uriase de la el, ca fiind depozitarul de informatii valoroase, plus cel care cunoaste bine mecanismele subterane de coercitie si rasplata. “ Da, dar e nevoie de un conglomerat mass-media care sa fie relevant. Noi pana acum nu avem mare lucru: am luat Look-urile , dar nu jucam sus; n-avem vedete, n-avem coordonator cu expertiza, tot dam “Minunile lui Tamas” in reluare, daca ne lasa balta Buzaianu cu finantarile pentru filme si fotbal, suntem varza; iarasi vom pierde timp pana-l gasesc pe altul, si trece si toamna asta; ca si Buzaianu asta se sperie usor , il stiu eu de cand ne prefaceam in statul roman ca-l cautam, vai mama lui…; mai e site-ul ala economic, care e ok, plus cateva locale, care nu conteaza; ne-am cam incurcat cu Neptun TV asta , ce dracu sa facem acum cu el?! Sorin  Enache asta are numai gargauni in cap, asa cumva, el pare baiat destept, dar se-ncurca in detalii; ca grasu’ ala de langa el pe care l-am trimis la Chisinau, prieten si cu Tolontan; eheee, aici cu Tolontan si cu Ringier e o paine de mancat, si apropo de astia cu Enache, ce frumos s-au grupat acolo fostii directori pe care-i aveam pe langa fraierul de SOV pe vremuri,  la Realitatea TV; mai lipseste Sergiu Toader din Noua Zeelanda si refac baietii toata “echipa de soc”; da, dar care mai e fraierul sa-i plateasca cu milioane de euro, ultimul a fost infatuatul de Elan, pe care l-am pacalit si-acu mi-am gasit beleaua si cu el …  Oricum, operatiunea cu GSP care s-a intors in Ringier dupa douazeci de ani, cica pe bani bulgaresti (ha, ha, ha!), a fost tare rau, iar batranul Voiculescu oricum n-a-nteles mare lucru; dar chiar, oare cati s-or fi prins exact cum s-a executat operatiunea?”

Coldea isi scutura putin capul si mai soarbe din romul vechi, dorind sa se concentreze mai bine astfel la ce conteaza.”Pai tocmai asta e, cu ce avem noi contam inafara podiumului oricum, deci nici macar un fraierica ca Ciolos nu sta de vorba cu noi, dramite Iohannis, Tariceanu, Blaga… Da, daa, dar daca le ofer surpriza lui 2018 cu Prima TV si Adevarul in curtea noastra?? Mai ales ca a venit si Patraru acolo, de fapt numai el conteaza la Prima TV; in schimb Adevarul e marfa tare! Dar Burci asta este ceva de groaza, i-a imbarligat pe toti in ultimii 25 de ani, cu noi azi zice ca a rezolvat tot, maine ca nu mai poate nimic. Iar jocul asta cu insolventa pe mine oricum ma depaseste, nu-l pricep deloc; Cristi Burci facea pe proprietarul auzi, cand el de fapt n-are mai nimic; si ca sa stau eu de vorba cu cei doi finantatori ai lui , sa-i despagubim; hai ca pe unul il cunosc si eu foarte bine, dar celalalt e balaur, se lasa greu, plus ca ma si antipatizeaza in mod evident; bine bine,  primul dintre ei ar trebui sa ma urasca clar, ca l-am executat fara sa clipesc, dar si el devenise obraznic, avea pretentii sa stea la masa, iar Maior incepuse sa tina la el; dar lui astalalt nu i-am facut mai nimic, desi am vrut, dar omul are cohones mari; ce sa fac acum, o sa stau de vorba cu ei, altfel nu pot rezolva, grasu’ asta de Burci ne abureste groaznic; bine ca nu mai e asa de sigur pe el, de cand i-a picat Broidy ala , amicul lui Trump. Dar, ca si concluzie clara: daca pe langa ce avem, mai luam Prima TV si Adevarul, devenim jucatori; plus institutul  lui Vasile, plus ce mai scot eu din joben (nu banuiesc ei resursele mele, si nici nu trebe sa stie!), putem ataca toamna, pe picioarele noastre.”

Inviorat dupa aceasta concluzie tonica,  generalul se ridica din fotoliu, face cateva exercitii rapide din brate si cateva genuflexiuni, isi pocneste gatul,  priveste ceasul digital de la incheietura si se-ndreapta cu pasi siguri catre dus. Urmeaza cina cu Ideologul de la Monaco, unde are cateva teme importante de discutat.

Sursa: realitatea.net

Alătură-te grupului DAC News! Împreună dezbatem cele mai importante subiecte.

Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!

REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.