Respectarea deciziilor CCR nu este opțională. N-a fost nici până astăzi și nu va fi nici de acum încolo. În 2009, Curtea valida rezultatele unui referendum național în cadrul căruia românii au votat pentru un Legislativ cu 300 de parlamentari.
Potrivit rezultatului referendumului din 2009, validat prin prezența a peste 50% din populația cu drept de vot, aproape 80% din cetățeni s-au pronunțat pentru parlament unicameral și pentru reducerea numărului de parlamentari. Cu alte cuvinte, acea decizie este obligatorie pentru clasa politică.
Constituția României, Art. 2 – Suveranitatea
”Caracterul obligatoriu sau facultativ al referendumului rezultă din necesitatea organizării lui. Dacă legea sau Constituția reglementează obligativitatea referendumului înseamnă că e obligatorie organizarea lui, că în cazul celui pentru adoptarea Constituției. Cel facultativ este organizat dacă o autoritate publică îl consideră necesar, cum a fost chiar cazul referendumului organizat de președinte în 2009.
După ce referendumul s-a desfășurat, efectele lui sunt obligatorii, indiferent dacă a fost organizat în mod obligatoriu sau facultativ. Deci caracterul facultativ nu se referă niciodată la efectele referendumului. Obligativitatea rezultă din art. 2 din Constituție potrivit căruia puterea este exercitată de popor, deci este a poporului, prin intermediul autorităților reprezentative sau prin referendum.
Am auzit un parlamentar, m-am închinat, pe dl. Nicolicea, care nu știa că autoritate reprezentativă nu este cea care reprezintă poporul, ci aceea aleasă de popor. În dreptul constituțional, reprezentativ înseamnă ales de popor. Parlamentul nu este reprezentantul poporului, ci este sluga poporului, care trebuie să execute ce a decis poporul.”
Alătură-te grupului DAC News! Împreună dezbatem cele mai importante subiecte.
Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!