Mai mulți cetățeni arabi considerați de Statul român pericol pentru securitatea națională, unii dintre ei declarați indezirabili pentru legături cu terorismul, și-au continuat afacerile în România și după expulzare. Una dintre afaceri a fost și este controlată și astăzi de nepoți ai unui fost ministru de Interne din dictatura siriană a familiei Al-Assad, scrie G4Media.ro, care citează o investigație publicată de Info Sud-Est (ISE).

Indezirabilii au exportat în Siria, țară aflată sub sancțiuni, animale vii, lemn, cereale și utilaje uzate, în valoare de zeci de milioane de dolari. Tranzacțiile au fost făcute prin Portul Constanța, un nod strategic între Orient și Occident, dar unde funcționează un singur scanner pentru verificarea mărfurilor.

Tot prin Portul Constanța au făcut business entități siriene care se aflau sub sancțiunile SUA și UE, impuse începând cu 2011, împotriva regimului Bashar Al-Assad, unul dintre puținii susținători ai lui Vladimir Putin în războiul din Ucraina.

Surse judiciare consultate de Info Sud-Est au declarat că cetățenii arabi au putut să-și continue afacerile chiar și după ce au fost declarați indezirabili pentru că legea din România le permite:

”Își pot finanța în continuare activitățile considerate periculoase, își pot continua afacerile liniștiți, deși sunt considerați pericol public pentru securitatea statului”, au declarat surse judiridice pentru Info Sud-Est. ”După 2019, legea a devenit și mai permisivă. Pentru a-și pierde calitatea de asociat fondator, trebuie să li se interzică acest lucru în mod expres de către judecător”, au mai precizat sursele citate.

Contactați pentru a explica situația, SRI, Oficiul pentru Spălarea Banilor și Inspectoratul General pentru Imigrări au răspuns vag, au invocat confidențialitatea datelor sau au transmis că informațiile solicitate nu sunt de interes public, mai arată sursa citată.

Întrebat dacă SRI sau altă instituție le-a solicitat să investigheze sau să urmărească societăți deținute de persoane indezirabile sau conturi bancare asociate cu aceștia, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a transmis că informaţiile solicitate nu se regăsesc în lista documentelor de interes public publicată pe site-ul lor.

Întrebat dacă a solicitat vreunei autorități blocarea activității companiilor și a proprietăților deținute pe teritoriul României de către cei expulzați sau a cerut alte măsuri complementarea privindu-i pe aceștia, SRI a spus că ”măsura de declarare a unui cetăţean străin ca persoană indezirabilă pentru România se dispune de către Curtea de Apel Bucureşti, la sesizarea procurorului anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sesizare ce poate avea în vedere şi propuneri provenite de la Serviciul Român de Informaţii”.

Unul dintre cazurile prezentate în investigație este cel al fraților Salid și Abdul Harba. Aceștia se ocupau cu vânzarea de animale vii. Și-au început afacerile în România în perioada 2010-2012 și au trimis, de la înființare, către companii din Siria și alte țări arabe, berbecuți și vite cu o valoare de peste 16 milioane de dolari.

Salid și fratele său Abdul Harba au fost judecați în România într-o speță de ”securitate națională și terorism”, fiind acuzați în 2013 că au sprijinit o grupare jihadistă dintr-o țară arabă și au ajutat persoane din zone teroriste să intre în România. Au fost expulzați, dar asta nu i-a împiedicat să-și continue afacerile aici.

Citește investigația completă pe Info Sud-Est

sursa foto: Info Sud-Est/ Imago Studio

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.