Novak Djokovic vrea să convingă justiția australiană că nu trebuia să se vaccineze ca să poată intra în Australia pentru că fusese recent bolnav de COVID, iar acest lucru îl excepta de la vaccinare. El a depus documente în acest sens, care atestă că a fost confirmat pozitiv cu COVID la finele anului trecut și că între timp s-a vindecat. În paralel, pe conturile lui de socializare, Novak Djokovic apare ca principal invitat la un eveniment public desfășurat la interior, unde a interacționat cu oameni și nimeni nu purta mască. Evenimentul a avut loc în ziua în care a fost depistat pozitiv. Mai mult, la o zi după ce a făcut testul COVID, Djokovic i-a premiat pe cei mai buni tineri tenismeni din Serbia, un eveniment la care, de asemenea, nimeni nu purta mască, scrie Digi24.ro.

Justiția australiană a publicat documentele depuse la instanță de avocații lui Novak Djokovic, cu ajutorul cărora vor încerca să convingă judecătorul să-i permită tenismanului intrarea în țară și participarea la Australian Open. Potrivit BBC, jucătorul a primit derogare medicală de vaccinare de la două comisii medicale independente angajate de Federația australiană de Tenis și de statul Victoria, în a cărui capitală, Melbourne, se desfășoară turneul.

În expunerea făcută, avocații arată că au depus documente din care rezultă că jucătorul sârb a fost depistat pozitiv cu COVID pe 16 decembrie 2021 și că după 14 zile nu mai prezenta febră sau simptome respiratorii, ceea ce înseamnă că s-a vindecat. Documentul care atestă testarea pozitivă a lui Djokovic a fost emis de Institutul de Sănătate Publică din Serbia, potrivit avocaților.

Avocații lui Djokovic arată că sportivul a fost testat pozitiv pe 16 decembrie 2021, având dovada Institutului de Sănătate Publică din Serbia. Sursă foto: captură fcfcoa.gov.au

În continuare, apărătorii jucătorului susțin că acest lucru îl exceptează de la efectuarea vaccinării, potrivit regulilor stabilite de autoritățile australiene. Mai mult, jucătorul a primit aprobări scrise de la organizatorii turneului că este exceptat de la dovada vaccinării.

Pe lângă aceste argumente, avocații mai susțin că jucătorului i s-a încălcat dreptul de a-și susține corect cauza, pentru că decizia prin care i-a fost anulată viza de intrare în Australia a fost emisă și comunicată cu circa o oră mai devreme decât ora care îi fusese comunicată, ceea ce l-ar fi împiedicat să se consulte cu apărătorii săi și să aducă noi dovezi în sprijinul său.

Judecătorii urmează să stabilească luni dacă viza de intrare în țară i-a fost anulată corect sau nu.

Pe 17 decembrie, a doua zi după ce a făcut testul COVID care a fost declarat pozitiv de Institutul de Sănătate Publică din Serbia, Novak Djokovic participa la festivitatea de premiere a celor mai buni tineri tenismeni din Serbia, în cadrul unui eveniment organizat de Federația de Tenis din Belgrad. Știrea, lista cu nunele celor premiați, precum și poze de la premiere au fost postate atât într-un comunicat pe site-ul federației, cât și pe rețelele sociale.

Care este soluția pentru Poliția Locală?

View Results

Loading ... Loading ...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.