Activistul civic Valeriu Nicolae, un apropiat al liderului PLUS Dacian Ciolos si fost membru PLUS, a afirmat ca presedintele USR, Dacian Ciolos, nu are sanse la alegerile prezidentiale din 2024 deoarece are prea mult bun simt si este slab atunci cand vine vorba de negocieri conflictuale. El considera ca fostul ministru al Transporturilor, Catalin Drula, ar putea fi candidatul USR la prezidentiale, dar ca are “un ego cat casa si trebuie sa invete sa mai taie din el”, scrie Aktual24.ro. 

Valeriu Nicolae a fost intrebat duminica, la emisiunea Insider Politic, ce l-ar sfatuit pe Dacian Ciolos sa faca dupa ce a ajuns presedintele USR, pentru a castiga alegerile prezidentiale din 2024.

“Sa isi creeze o echipa foarte puternica manageriala, sa publice in fiecare an un raport al greselilor pe care le-au facut, sa incurajeze faptul asta ca trebuie sa vedem greselile pe care le facem, sa le examinam, sa nu le mai facem. Si sa iasa cumva din retorica asta ca ei sunt cei mai buni, cei mai destepti si cei mai puri si trebuie toti sa le facem statui, sa ne inchinam la ei fiindca s-au sacrificat pentru tara. Nu v-a pus nimeni sa va sacrificati pentru nimic. Daca vreti sa o faceti, bine. (…) Asta e un discurs foarte, foarte prost, nu intereseaza pe nimeni la ce ai renuntat. Daca ai venit sa faci ceva, fa ceva! Nu stiu pe nimeni sa fi iesit bine din politica. Daca vreunul dintre ei a crezut ca intra in politica sa iasa erou, inseamna ca sunt prostovani”, a explicat activistul civic.

Intrebat daca Ciolos are sanse sa se impuna la alegerile prezidentiale, Valeriu Ciolan Nicolae a raspuns: “Nu. Nu cred ca are profilul pentru a castiga alegerile in 2024, poate in 2050. Dacian are mult prea mult bun simt. El este foarte slab cand vine vorba de conflict si negocieri conflictuale. Si nu ai cum intr-o scena politica atat de polarizata cum e scena noastra politica sa faci fata. E omul consensului si el a facut in spate destule compromisuri. De exemplu, prietenia cu Dincu, prietenia cu doamna Cretu, a avut tot felul de amicitii care nu pot sa-l ajute sa castige alegerile prezidentiale. Desi mi-as dori ca Dacian Ciolos sa castige. Mi se pare politicianul de departe cu cel mai mult bun simt, un om care chiar cauta consensul, dar nu vad cum ar avea vreo sansa”.

El considera ca favorit pentru a intra in cursa prezidentiala din partea USR ar fi fostul ministru al Transporturilor, Catalin Drula, dar ca acesta are un “ego cat casa”.

“El e placut acum numai ca si Drula are un ego cat casa si trebuie sa invete sa mai taie din el. Drula nu e cel mai destept, cel mai bun. Da, ca a fost cel mai bun ministru al Transporturilor, asa e, dar comparativ cu catastrofele pe care le-am avut acolo probabil undeva la 10% din populatia tarii ar fi fost cel mai bun ministru”, a argumentat Valeriu Nicolae.

Valeriu Nicolae a mai fost intrebat daca Vlad Voiculescu ar putea fi solutie pentru alegerile prezidentiale sau pentru Primaria Capitalei.

“Nu. E foarte vulnerabil. Comunicarea USR-ului pe atacurile impotriva lui Vlad Voiculescu e oribila, e un exemplu de ineptitudine pe partea asta de comunicare. Vlad a pierdut foarte, foarte mult acolo. Mi-e teama sa nu se bage iarasi la Primarie, sa mai piarda o data, fiindca atunci cariera lui politica e terminata”, a explicat activistul civic.

El sustine ca Nicusor Dan nu are ce cauta in fruntea Primariei Capitalei deoarece nu are experienta manageriala.

“Am scris de acum doi ani ca nu inteleg de ce Nicusor Dan vrea sa fie primarul Capitalei, ca e om cu o lipsa cumplita de experienta manageriala, te duceai fara experienta asta sa conduci o mie de oameni in marea lor majoritatea fiind impotriva ta si neavand o echipa bine pusa la punct de manageri profesionisti. (…) E foarte greu sa inteleg de ce oamenii nu isi vad limitele lor de competenta. Nicusor Dan e un om foarte bun, un matematician senzational, dar nu are ce sa caute in pozitia de manager al celei mai importante administratii publice din Romania. Poate la Fagaras, de unde e el, poate acolo, dar nu in Bucuresti. Si asa Nicusor Dan e de zece ori preferabil lui Firea, problema noastra e ca continuu am avut propuneri pentru primari dezastre”, a declarat Valeriu Nicolae.

În care dintre următorii lideri politici aveți încredere?

  • Dacian Cioloș (USR) (20%, 6.483 Votes)
  • În niciun lider politic (19%, 6.175 Votes)
  • Catălin Drulă (USR) (14%, 4.551 Votes)
  • Ilie Bolojan (PNL) (13%, 4.405 Votes)
  • George Simion (AUR) (10%, 3.376 Votes)
  • Alexandru Rafila (PSD) (5%, 1.751 Votes)
  • Ludovic Orban (PNL) (5%, 1.654 Votes)
  • Marcel Ciolacu (PSD) (3%, 1.041 Votes)
  • Cristian Diaconescu (PMP) (3%, 978 Votes)
  • Klaus Iohannis (3%, 897 Votes)
  • Alt lider politic PSD (2%, 532 Votes)
  • Alt lider politic AUR (1%, 417 Votes)
  • Alt lider politic USR (1%, 257 Votes)
  • Florin Cîțu (PNL) (1%, 184 Votes)
  • Alt lider politic PNL (0%, 143 Votes)

Total Voters: 32.844

Loading ... Loading ...

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 19.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here