Camera Deputaţilor, în calitate de prim for sesizat, a adoptat tacit pe 17 noiembrie 2020 propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, iniţiată de deputaţii PNL Cătălin Predoiu, Gabriel Andronache şi Cristina Trăilă. Proiectul de lege prevede ca înregistrările „rezultate din activităţile specifice serviciilor de informaţii” pot fi mijloace de probă în procesul penal, cu condiţia ca prin lege să fie reglementată o procedură clară şi adecvată, care să permită verificarea efectivă a legalităţii lor, atât a mijlocului de probă, cât şi a procedeului probatoriu prin care au fost obţinute, scrie Podul.ro.

Chestionat marți, 5 ianuarie 2021, într-un interviu pentu Hotnews, dacă înregistrările obținute de SRI ar trebui să fie uzitate drept probe în procesele penale, ministrul Justiției, Stelian Ion, a fost de acord cu un asemenea resort juridic, cu precizarea că Serviciul Român de Informații nu poate face urmărire penală, însă, în situațiile în care înregistrările de care dispune SRI nu se pot obține și de către procurori, atunci acestea ar trebui folosite drept probe. De asemenea, ministrul Justiției a vorbit și despre pârghiile prin care se vor evita presupusele abuzuri ce ar fi generate de capacitatea SRI de a furniza probe, abuzuri mult clamate ani în șir de propaganda PSD.

Jurnalist: Considerați că înregistrările obținute de SRI ar trebui să fie folosite în procesele penale? Știm de o existență a unei decizii CCR. Știm și despre un proiect de lege inițiat de fostul ministru Cătălin Predoiu.

Stelian Ion: Există mai multe variante. Inclusiv în discuția de astăzi cu doamna procuror general am abordat acest subiect. Parchetul General a venit cu o propunere. Ideea este simplă. În anumite împrejurări, SRI, ca orice altă entitate, poate surprinde anumite infracțiuni. Se pune problema de a nu avea o activitate curentă care să presupună o urmărire penală, iar lucrul acesta s-a stabilit deja. SRI nu poate face urmărire penală. Însă, în situații excepționale când se surprind infracțiuni și există anumite înregistrări irepetabile, căci poate nu va mai reuși procurorul să surprindă o conversație sau un moment așa cum s-a făcut prin acea interceptare, atunci în astfel de situații eu consider că ar trebui să servească drept probe, dar să nu se transforme, repet, într-o activitate curentă. Asta este marea discuție. Vom vedea care va fi soarta proiectului de lege la care v-ați referit, care a primit aviz negativ din partea CSM și e la Senat acum, for decizional. În condițiile în care va pica acel proiect există proiectul propus de Parchetul General. Povestea cu SRI și cu implicarea a ținut subiectul știrilor și emisiunilor timp de câțiva ani. Este clar că SRI are un alt rol. Sunt convins că lucrul acesta e înțeles și acceptat de toată lumea și că nu se va abuza în niciun fel pe viitor de acest rol.

Jurnalist: Cum se pot asigura pârghiile ca să nu se întindă mai mult decât trebuie?

Stelian Ion: Judecătorii trebuie să aibă posibilitatea să verifice legalitatea acelor probe. Acesta a fost și motivul pentru care acele probe au fost declarate practic neconstituționale. Dacă există o astfel de procedură de verificare a legalității, astfel încât magistratul să fie ultimul care își spune punctul de vedere, atunci e un filtru foarte important. Pe de altă parte, există și controlul asupra activității SRI care trebuie realizat de către Parlament, de către comisii. Pârghii sunt. Important e să fie folosite cu înțelepciune.

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 16.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here