Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat marți trimiterea în judecată a trei inculpați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani cu un prejudiciu de aproape 4 milioane de lei. Unul dintre cei trei este Mircea Sandu, fostul șef al Federatiei Române de Fotbal, potrivit surselor G4Media.ro, Sandu a fost pus sub învinuire în 2017.

Comunicatul DIICOT

„Prin rechizitoriul din data de 05.10.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 3 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani.

În cauză s-a reținut faptul că în perioada 2009-2010, cei trei inculpați au constituit un grup infracţional organizat care a avut ca scop însuşirea din patrimoniul unei instituții cu profil sportiv a sumei de 3.895.590,34 de lei, provenită din încheierea unui contract de execuţie lucrări având ca obiect construcţia unui centru de fotbal pe raza localităţii Buftea, judeţul Ilfov.

În vederea atingerii scopului infracţional, a fost creat un circuit fictiv prin intermediul căruia au fost încheiate succesiv contracte de antrepiză şi subantrepiză între mai multe societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional, prin intermediul cărora au fost transferate sumele de bani provenite din contractele încheiate cu instituția cu profil sportiv. O parte din aceste sume au revenit ulterior membrilor grupării infracţionale disimulate sub forma “restituire împrumut asociat”, “dividende”, etc.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”

Mircea Sandu mai este trimis în judecată și de către DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

Te invităm să te alături grupului România Europeană. Peste 16.000 de persoane te așteaptă să dezbateți împreună ultimile știri. Click AICI

Relaxează-te puțin! Ascultă asta:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.