Procurorii intervin în cazul modului în care a fost gestionată prevenirea răspândii pestei porcine. Parchetul General a declanșat verificări, informează aktual24.ro.
”Parchetul General face verificări cu privire la măsurile luate/neluate pentru gestionarea pestei porcine. Este vorba despre o autosesizare la care s-au alăturat plangeri”, informează jurnalista Ionela Arcanu pe Facebook.
Președintele Iohannis a cerut, miercuri, autorităților abilitate să verifice modul în care a fost gestionată prevenirea răspândirii pestei porcine.
„Presedintele României, domnul Klaus Iohannis, solicita verificarea de către instituțiile abilitate a modului în care autoritățile responsabile, reunite în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), au pus în aplicare măsurile de control și prevenție a răspândirii virusului pestei porcine africane (PPA), așa cum sunt acestea prevăzute în Programul național de supraveghere, prevenire și control al pestei porcine africane, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 830/2016.
Președintele României atrage atenția Guvernului și Prim-ministrului cu privire la responsabilitatea pe care trebuie să și-o asume în legătură cu ineficiența măsurilor de stopare a răspândirii virusului PPA. Luarea de măsuri tardive, necoordonate și insuficiente în raport cu nevoile și situația din teren, a reprezentat factori esențiali care au favorizat răspândirea virusului pestei porcine, cu riscul de a afecta întreg sectorul zootehnic romanesc”, se arată într-un comunicat al Președinției.
Alătură-te grupului DAC News! Împreună dezbatem cele mai importante subiecte.
Îți place dacnews.net? Urmărește-ne știrile și pe Facebook! Click AICI!
REȚINE! Un popor fără cultură și educație este un popor lipsit de libertate!